Treceți la conținutul principal

Postări

Iluzia rețelelor sociale - 1000 de prieteni, dar singur

Vă e familiar contextul cu mai multe persoane la o terasă, la aceeași masă, dar toți cu nasul în display, deconectați de conversație și de interacțiune offline? Probabil că 3 din 5 sunt deja pe Facebook, updatându-și statusul cu ceva de genul: mare distracție în oraș! Așa, ca să vadă toți prietenii…Cum, care prieteni? Cei din rețelele sociale! Pentru că de câțiva ani buni cam așa se pune problema. Câți prieteni virtuali ai? Cu cât sunt mai mulți, cu atât ești deci, mai câștigat? Un studiu psihologic din 2008 arăta că oamenii cu mulți prieteni pe FB sunt considerați mai atrăgători și în viața offline, având un capital mai mare de recomandări, iar dacă ar fi să existe o formulă a popularității, ar începe cu 302- numărul ideal de prieteni ca indicator al unui statut social avantajos și chiar și al atractivității fizice percepute de ceilalți. De la entuziasmul unor studenți americani fără somn și până la milioanele de utilizatori de toate vârstele care se înghesuie azi pe FB, se gândea oar
Postări recente

Ce mai e nou în parenting?

“Fii blând cu copilul tău”, “Petrece timp de calitate cu el”, “Sub nicio formă nu-i zice NU”- de oriunde privești situația, noile idei despre parenting modelează felul în care încercăm să ne creștem copiii. Și atunci, se mai aplică vechile principii? Discutam într-o zi cu un bun prieten, părinte și el, care mi-a ridicat mingea la fileu:  “Cei șapte ani de acasă din anii '80 sunt tot cei șapte ani de acasă de acum?” Cei șapte de ani de acasă  Părinții de acum o generație insistau mult pe lucrurile din seria: “F ii cuminte și politicos, cedează locul în tramvai, nu plescăi la masă, nu te scobi în dinți etc ”. Majoritatea copiilor interiorizau aceste reguli care le dădeau repere de comportament social acceptabil.  Cei șapte ani de acasă cuprindeau normele unei societăți destul de diferite în gândire și comportament. Opțiunile erau clare pentru toată lumea: comportament acceptabil- recompensă, comportament deviant- pedeapsă.  Între reperele clare de “bine” și “rău” lipsea totuși ceva.

Lupta pentru comunicare în trei puncte strategice

Comunicarea e încă un subiect la care ne pricepem cu toții și un răspuns la toate problemele. Cu toate astea, nici nu ne punem problema dacă știm cu adevărat de unde s-o apucăm. Ce este comunicarea? O convorbire însuflețită, chiar antrenantă, între două persoane, despre diverse subiecte de interes comun?  Un schimb de informații? Sau transmiterea unor mesaje în forme subtile, nonverbale, organice, precum schimbul de priviri între îndrăgostiți, o atingere fugară, sau- în alte vremuri- poziția evantaiului unei doamne și culoarea florilor oferite cuiva. Unii consideră simplă schema comunicării: un mesaj care se plimbă între un emițător- cel ce simte, gândește, transmite și un receptor- care primește mesajul plus o formă de transmitere accesibilă amândurora. Și când zic accesibilă nu mă refer la acceptabilă. Iată o posibilă eroare de comunicare, bazată pe interpretare, pe așteptări și scenarii personale care interferează în simpla schemă de mai sus. Mitul nr. 1 Comunicarea este ceva fires

Eu cu mine și selfie-ul meu

Privirea spre cameră, fața ușor înclinată spre stânga, buzele țuguiate și gata poza!  Toată lumea o știe, toată lumea o face, sau cel puțin toată lumea de pe internet- locul unde auto-portretele își găsesc locul zi de zi, oră de oră, cadru cu cadru. Intraductibil, dar seducător, versatil, dar universal valabil, Selfie e un concept cu o ascensiune rapidă în lumea virtuală și semnificație crescândă în lumea reală, dacă mai putem vorbi de o distincție clară între cele două. Când am auzit pentru prima oară cuvântul, m-am amuzat pe moment și apoi l-am ignorat.   Iată-mă acum în fața voastră expunând conceptul de Selfie, valoarea și influența lui, începând de la statistici până la opiniile sociale, cu aceeași seriozitate cu care aș ține un curs de antropologie. Pentru că la un moment dat se poate ca și momentul Selfie să rămână în cronici ale viitorului, ale unei posibile ere virtuale.   Ce este Selfie? Denumirea (acum) oficială a fotografiilor pe care o persoană sau un grup de persoane și l

De ce dragostea durează trei ani?

A fost odată -și încă mai este- un autor francez, F. Beigbeder, care căuta un slogan pentru lansarea unui parfum. El a inventat expresia pe care unii o iau drept certitudine. “Dragostea durează trei ani”. Și a argumentat-o citând o revistă glossy pentru femei. Hormonii și emisiile de “dopamină, noradrenalină, prolactină, luliberină şi ocitocină” sunt elementele care dau naștere atracției, întrețin pasiunea și apoi o sting definitiv la trei ani de la îndrăgostire. * Fiecare poate scrie ce-i trece prin cap, inima sau stomac, dar asta nu-i o garanție că va produce adevăruri universale, ci mai degrabă personale.  De ce căutăm statistici și vrem certitudini?  Cred că avem o scuză pentru căutarea neîncetată a răspunsurilor și a unei rețete universale: pentru că ne e frică . Pentru că dragostea înseamnă vulnerabilitate, expunere, intimitate. Cresc riscurile de a fi rănit, simultan cu șansele de a fi fericit. Pur si simplu, avem tendința să alegem scurtăturile cognitive cele mai comode

Cele 5 limbaje ale iubirii (după Gary Chapman)-{Salata de gânduri- Ep.10}

Unde sunt oamenii mari?

IG: Ralu Faur Într-o vreme în care suntem liberi să alegem cine suntem și ce vrem, tendința de a o lua spre conformism și mediocritate este neașteptată. Dar poate fi ușor înțeleasă, căci vine la pachet cu comoditate, nu cu eforturi de a-ți asuma alegerile și responsabilitatea. Putem da vina pe ceva/cineva?  Există câteva elemente exterioare independente de voința individuală: - Sistemul educațional rămas în urmă De mici copii, în mediul cotidian al școlii, învățăm să citim, să calculăm, dar și să gândim și să acționăm după formulele dezirabilității și adaptării sociale. Dezvoltarea unei gândiri independente la copiii prezentului nu este o prioritate oficială. Sistemul educațional reușește mai degrabă să formeze sisteme de gândire cu reflexe pavloviene (de tip stimul-răspuns). Inteligența emoțională este slab dezvoltată și se vede la numeroșii adulți cu nevoi de copil. Rezultatul este că o masă de indivizi adaptați acestui sistem oferă perspectiva unui viitor pr