marți, 18 august 2015

Timpul in care nu faci nimic. Dolce far niente

    Dacă, în general, suntem concentrați să facem ceva- orice, doar să nu stăm degeaba- conform culturii în care trăim, eu împărtășesc ideea că uneori e bine să nu faci nimic. Susțin ideea chiar dacă nu îmi reușeste de fiecare dată când încerc.
    "Dolce far niente" se poate asorta cu orice moment al zilei și al anului dacă simți că așa e potrivit, dar e favorizat de vară, de vreme bună, de obiceiurile societății de a programa ieșiri în oraș și din oraș etc. "Dolce far niente" nu e totuna cu "Je ne veux pas travailler", indiferent că ești fan Pink Martini sau nu.
   Este mai mult despre plăcerea de a sta fără a face ceva înregistrat ca productiv. Despre A FI înainte de A FACE. Nu toți avem exercițiul existenței autentice, îndrăznesc să spun că sunt puțini cei cărora chiar le iese bine. Despre motive, poate altă dată mai pe larg, căci sigur e interesant.
    Și dacă tot ajungi să fii cu adevărat, nu ai cum să nu simți o altă intensitate a prezentului, să nu fii prezent în momentul actual, să trăiești clipa pur și simplu. Începi să înțelegi că valoarea timpului e altceva decât ce reiese din parametrii de productivitate ai sistemului în care (poate) ești asimilat. 
    Timpul- redus la clipe și momente semnificative- capătă conotații personale. Compară o zi la birou cu un apus de soare savurat în liniște și în deplinătatea prezenței. O pagină din agendă (eventual bifată, cu sudoare) cu sunetul valurilor care se sparg de un țărm și apoi se retrag cu o mângâiere ca de mătase. O săptămână de întâlniri din obligație față de surprinderea unui zâmbet care luminează fața celui drag. Da, astea fac parte din "Dolce far niente"-le meu. Pe ale voastre le cunoașteți voi mai bine.
    Italienii și alte nații mediteraneene sunt cei de la care primim cadou acest concept și continui să le admir atitudinea relaxată, începând de la modul în care își petrec zilele (cu o siestă savuroasă și lentă) până la momentul în care ajung niște bătrânei vorbăreți și sociabili.
   Nici în alte țări, precum India, oamenilor nu le este străină obișnuința de a sta degeaba, alături de ceilalți, în relaxare și în tăcere. În cultura americană, "oamenii fie produc, fie consumă", afirmă psihologul social Robert V. Levine (autorul cărții "O geografie a timpului: despre tempo, cultură și ritmul vieții" ($19, amazon.com), creionând o perspectivă limitată asupra felului în care oamenii își petrec timpul și -implicit- existența.
    Pe scurt, a nu se confunda existența cu ceea ce facem, cu cât facem sau cum facem, dacă tot ce auzim din această frază este verbul "a face". Mai bine să punem diferit problema: Cum sunt eu când fac ceea ce fac? Uneori e mai bine să nu faci nimic, dacă nimic înseamnă să privești ceva frumos, să auzi ceva frumos, să simți ceva frumos. Să FII frumos. Asta ar trebui să ajungă.
    Dacă mai aveți voi alte idei, le ascult cu plăcere.
    Preferabil într-un hamac, lângă un fresh de fructe.


Timpuri relaxante vă doresc!
Raluca
-freelancer, la feminin


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu