joi, 27 august 2015

Diferit, dar nu prea

Pregatind un interviu cu un om celebru care a refuzat Hollywood-ul pentru a trai si crea in Romania, am regasit un articol vechi, despre a fi obisnuit vs. a fi altfel. Ce inseamna sa vrei sa fii diferit si cum reusesc altii sa puna conceptul in practica. Pana e gata interviul, las ecourile sa vorbeasca.

"„Stii, eu sunt mai diferit”…
Spunea o data scriitorul Mark Twain ca diferit in vremea lui insemna sa fii perfect normal. Imi suna potrivit chiar si pentru timpurile noastre.  In nebunia care ne-a cuprins, una indusa de te-miri-cine, de te-miri-unde, ne dorim sa fim Altfel. Mai cu mot (sau sa-i zic „motz”?) decat altii, mai diferit decat oricine, mai unic decat toti.
Tinerii- care ar trebui sa fie avanpostul nonconformismului creator, la care sursele creativitatii ar trebui sa fie mereu proaspete, sunt poate cei mai tristi imitatori. Oricata galagie ar face, cat de tipatoare le-ar fi hainele, limbajul si gesturile, multiplica la nesfarsit copiile unor vedete care copiaza alte vedete care declara ca sunt ele insele si nimic altceva.
Aceiasi tineri care chiulesc de la ore pentru o ora, doua de MTV, o tigara pe furis si o smotoceala prin parc, pierd ocazia de a afla teoria formelor fara fond sau de a intelege sensul versurilor lui Eminescu in „Epigonii”. Au multe expresii shukare in vocabular, dar le lipsesc gramatica si cuvintele de baza din DEX. Daca ceva nu este in dictionarul lor urban sau pe google, un drum pana la biblioteca ramane de neimaginat.
Arunci privirea mai departe. Pe strada, la serviciu, la bacanie sau la supermarket. Oamenii se inconjoara de produse, consuma, poarta, promoveaza produse si fac trafic de idei suflate de vocile corporatiste. „Fii tu insuti”, „Pentru ca meriti”, „Unica care conteaza” si alte cacofonii triste, atat de uzate si golite de continut.
Incercand sa fim diferiti, esuam intr-o normalitate cenusie. Stradaniile de a contrazice normalitatea ne conduc pe un tarm al naufragiatilor in banal, ne scaldam in conformism. Daca v-ati intrebat cum se ajunge acolo, sa stiti ca prin frica. Frica de a fi cu adevarat cine esti, de a te abate de la drumurile batute, de a te desprinde de opinia masei atunci cand gandesti altfel.

Raluca Ionescu, www.mayra.ro, 2008"

marți, 25 august 2015

Verde, albastru, Marion Krautner

Vara e in general despre lumina si culori, cel putin pentru mine. Mai e si despre forfota si agitatie si oameni entuziasmati de toate posibilitatile de distractie. Si eu umblu, ador sa forfotesc si sa ma scufund temporar intr-o mare de oameni, dar imi place si sa gasesc o oaza de liniste. Asa am gasit-o pe Marion Krautner, in mijlocul publicului la cafeneaua Reciproc, cu chitara in mana si cu chitaristul Mihai Pascu alaturi.
O suvita blonda i se aseaza lenesa pe ochi, un umar s-a sprijinit delicat pe chitara, vocea i se aude ca un firicel dintr-un izvor ce isi vede calm de cursul lui.
Noi forfotim. Ne mai cautam pozitia pe scaun, mai cerem o apa plata sau alta bautura, mai rotim ochii prin public dupa cunostinte. Marion canta. Nici nu stiu cum in jurul ei e liniste, desi in restul perimetrului se zumzaie in fundal.
Interesant cum trece timpul si eu inca mai vreau sa aud ceva. Si cum prind eu curaj sa-mi folosesc vocea si sa strig- din fundul curtii- "Green goes with blue"! Pentru ca asta e preferatul meu si mai vreau o data.
Si inca o data, ca asa-s eu, nu-mi place repetitia decat atunci cand imi place mult. Iar Murmur i se potriveste ca descriere lui Marion. Uneori simti nevoia si de liniste, nu doar de agitatie zgomotoasa.
Interviuri cu Marion sunt destul de putine, deci ma grabesc sa va prezint si eu unul. Aici si in numarul curent al revistei Altfel, daca mai prindeti vreun exemplar tiparit prin Timisoara.

foto: Dan Jakabhazy

marți, 18 august 2015

Timpul in care nu faci nimic. Dolce far niente

    Dacă, în general, suntem concentrați să facem ceva- orice, doar să nu stăm degeaba- conform culturii în care trăim, eu împărtășesc ideea că uneori e bine să nu faci nimic. Susțin ideea chiar dacă nu îmi reușeste de fiecare dată când încerc.
    "Dolce far niente" se poate asorta cu orice moment al zilei și al anului dacă simți că așa e potrivit, dar e favorizat de vară, de vreme bună, de obiceiurile societății de a programa ieșiri în oraș și din oraș etc. "Dolce far niente" nu e totuna cu "Je ne veux pas travailler", indiferent că ești fan Pink Martini sau nu.
   Este mai mult despre plăcerea de a sta fără a face ceva înregistrat ca productiv. Despre A FI înainte de A FACE. Nu toți avem exercițiul existenței autentice, îndrăznesc să spun că sunt puțini cei cărora chiar le iese bine. Despre motive, poate altă dată mai pe larg, căci sigur e interesant.
    Și dacă tot ajungi să fii cu adevărat, nu ai cum să nu simți o altă intensitate a prezentului, să nu fii prezent în momentul actual, să trăiești clipa pur și simplu. Începi să înțelegi că valoarea timpului e altceva decât ce reiese din parametrii de productivitate ai sistemului în care (poate) ești asimilat. 
    Timpul- redus la clipe și momente semnificative- capătă conotații personale. Compară o zi la birou cu un apus de soare savurat în liniște și în deplinătatea prezenței. O pagină din agendă (eventual bifată, cu sudoare) cu sunetul valurilor care se sparg de un țărm și apoi se retrag cu o mângâiere ca de mătase. O săptămână de întâlniri din obligație față de surprinderea unui zâmbet care luminează fața celui drag. Da, astea fac parte din "Dolce far niente"-le meu. Pe ale voastre le cunoașteți voi mai bine.
    Italienii și alte nații mediteraneene sunt cei de la care primim cadou acest concept și continui să le admir atitudinea relaxată, începând de la modul în care își petrec zilele (cu o siestă savuroasă și lentă) până la momentul în care ajung niște bătrânei vorbăreți și sociabili.
   Nici în alte țări, precum India, oamenilor nu le este străină obișnuința de a sta degeaba, alături de ceilalți, în relaxare și în tăcere. În cultura americană, "oamenii fie produc, fie consumă", afirmă psihologul social Robert V. Levine (autorul cărții "O geografie a timpului: despre tempo, cultură și ritmul vieții" ($19, amazon.com), creionând o perspectivă limitată asupra felului în care oamenii își petrec timpul și -implicit- existența.
    Pe scurt, a nu se confunda existența cu ceea ce facem, cu cât facem sau cum facem, dacă tot ce auzim din această frază este verbul "a face". Mai bine să punem diferit problema: Cum sunt eu când fac ceea ce fac? Uneori e mai bine să nu faci nimic, dacă nimic înseamnă să privești ceva frumos, să auzi ceva frumos, să simți ceva frumos. Să FII frumos. Asta ar trebui să ajungă.
    Dacă mai aveți voi alte idei, le ascult cu plăcere.
    Preferabil într-un hamac, lângă un fresh de fructe.


Timpuri relaxante vă doresc!
Raluca
-freelancer, la feminin