miercuri, 15 iulie 2015

Cativa pasi spre tine insati: increderea


Voi ati vazut femei admirabile, femei puternice, capabile, minunate, care totusi raman blocate intr-o pozitie defensiva in care nu cer prea mult, nu vorbesc prea tare si incearca sa nu deranjeze pe cat posibil? Eu, da.

* mini-test: cum reactionezi cand primesti un compliment? il primesti sau incerci sa il respingi, dai si tu unul la schimb? Cum te simti cand faci asta? 

Cunosc putine femei care stiu sa ceara ceea ce au nevoie (a se nota ca: nu intotdeauna ceea ce vrem este si ceea ce avem nevoie, dar asta se ramifica deja in alta discutie) si banuiesc ca asta se datoreaza lipsei de incredere in sine. Increderea ca meritam sa avem lucrurile care ne fac sa ne simtim bine.
Cunosc putine femei capabile sa spuna ceea ce gandesc, fara teama de a fi considerate prea indraznete, prea puternice, prea “masculine”. Sunt femei carora le lipseste increderea de a fi ele insele,-mai sensibile sau mai luptatoare- alegerea lor!, increderea de a fi autentice, din teama de a nu fi respinse de ceilalti.
Increderea insuficienta in sine atrage si putina incredere in ceilalti. Daca o femeie nu se iubeste indeajuns pentru a cere ce are nevoie si a fi exact cine este, nu isi dezvolta nici puterea de a evolua permanent, ramane blocata intr-un cerc vicios: nesiguranta, neincredere, lipsa de iubire si tot asa.
Recunosc ca simt si eu uneori cum increderea in sine ma paraseste, ma imaginez ca un copil care vede lumea de la nivelul genunchilor unor adulti, turtita intr-o multime impersonala, lipsita de putere si de perspectiva.
Dar imi aduc aminte constant cine sunt: o femeie implinita in majoritatea zilelor, o persoana cu potential, un om mai mult bun decat rau si-dintr-o perspectiva spirituala- un copil divin. Nu al lui Pascal Bruckner, ci al lui Dumnezeu. 
Deci, dragi femei care ma auziti acum, va invit sa nu ramaneti blocate intr-o padure de genunchi ambulanti si sa va ridicati pe propriile picioare. S-ar putea sa va descoperiti mai inalte decat credeati :) Cand stai multa vreme cocarjat si ghemuit, nici nu ai cum sa-ti mai simti picioarele, daramite sa te intinzi ca lumea.
Primul pas este sa te ridici in picioare, sa vezi lumea de la inaltimea ta reala.
Sa incepi sa te descoperi, ca sa iti poti recupera identitatea: corporala, mentala, spirituala, sociala.
Cine esti tu? Daca nu stii de unde sa incepi, iti recomand un instrument util: Eu cine sunt, o carte de Mihail Musat. Completeaza sincer paginile albe- acolo nu e doar o carte, e chiar personalitatea ta.
Dupa ce te descoperi (nu se va intampla peste noapte), sa tragi o linie sincera intre defecte si calitati- o analiza SWOT, daca vrei, o privire de ansamblu asupra personalitatii tale.
O sa bagi in seama mai cu atentie ce iti place si ce nu, ce te face fericita si ce te sperie, ce te bucura si ce te infurie. 
Asta esti tu. 
Foarte bine.
Ce iti doresti tu? Cum esti si cum ai vrea sa fii? Daca esti ca si mine, poate ca vei fi de acord ca iubirea sta in centrul puterii feminine. Vrei sa fii puternica si demna de iubire?
Eu stiu ca deja esti, dar te astept si pe tine sa accepti.

Pe curand!


p.s. si pentru ca sunt femeie, ador comunicarea, comentariile si feedback-ul. Le poti transmite aici si pe facebook sau pur si simplu printr-un gand :)



luni, 13 iulie 2015

Iubiri la foc rapid


Imi plac poetii pentru ca sunt printre putinii barbati carora nu le e teama sa se tanguie si cand sufera din cauza dragostei si cand sunt fericiti (mai rar) si cand obtin ce vor si cand nu :)... Important mi se pare ca acesti barbati au suficient curaj sa isi recunoasca suferinta, iubirea, emotia in general. Deci ii consider niste experti in exprimarea emotiilor.
Imi plac mai mult decat psihologii, care studiaza aspectele obiective (proximitatea, similaritatea, atractia interpersonala bazata pe trasaturi fizice si ideal estetic comun etc) si le fac si pe cele mai intime si subiective sa para foarte seci si impersonale.
Ma pasioneaza subiectul relatiilor: cine pe cine atrage, cine pe cine ajunge sa iubeasca, pot barbatii sa fie prieteni cu femeile, pot femeile...? Punctul meu de vedere e subiectiv si nici experienta mea nu e nelimitata, asa ca, atunci cand abordez un subiect nou, prefer sa trec in revista mai multe surse.
Asadar, am luat extremele- lirismul si obiectivismul- si le-am trecut prin filtrul meu personal, incercand sa ajung mai aproape de esenta aventurilor de vara. Pentru ca e vara si prefer subiectele usurele, efemere, volatile :)
Articolul se gaseste integral in revista Altfel de luna aceasta, in diverse locuri din oras (si in varianta online).