vineri, 18 aprilie 2014

Nu, niciodată. Adică întotdeauna Da.


Pentru că m-a apucat pozitivismul (mi se întâmplă periodic) și vreau să îl consemnez până îl mai am, iată ce propun azi: să răsturnăm negativismul.
Nu trebuie decât să ieși pe stradă și să te împiedici de el sau să deschizi fereastra și să inspiri aerul încărcat de Nu-uri. Mda, din păcate, și fraza mea a început tot cu un Nu. Pfui, și titlul!
Deci e timpul să începem. Cu primul pas: selectați o bucată.
Eu sunt mai degrabă orientată spre sinteză decât spre analiză, deci o să-mi iau to(r)tul. Azi aleg sărăcia românului (indiciu: nu-i vorba lungă).
Mă refer la sărăcia generală în care ne trăim viața. Mai restrâng puțin: sărăcia nematerială, cea care nu se vede în mall-uri. Când zic că suntem săraci, eu nu văd oameni fără bani, ci oameni fără bucurie. Chirciți, chinuiți, amputați, mutilați, schilozi, incompleți, devastați de întrebări fără răspuns, cu sensul lângă noi dar cu ochii în curtea vecinului...Recunoașteți profilul?
Ușor atunci, spre al doilea pas: identificați ce zice gura lumii.
Lumea din jur zice multe fără să spună ceva util, ceva constructiv, ceva înălțător de suflet. Gura lumii e flămândă, ar vrea hrană, dar primește otravă și tot asta dă mai departe. Bârfă, senzațional, șocant, degradant- dacă astea nu-s în meniu, le căutăm și le introducem noi. Soluție rapidă: jos televizorul!
...pauză de revenire
Deci suntem săraci, dar nu pentru că n-avem destui bani, ci pentru că n-avem destule valori, destulă morală, destul caracter. Fără ele, n-avem viitor.
Pentru că acceptăm mizeria pe jos, pe stradă, la televizor, în tramvai și în suflete.
Pentru că ne ignorăm deopotrivă bătrânii și tinerii și pe noi înșine, pentru că ne educăm copiii departe de bine, adevăr și viață.
Pentru că ne disprețuim rădăcinile și identitatea, pentru că ne vine să râdem de un bătrân atât de simplu care îi expunea clar lui Baiazid că iubirea de moșie e un zid...N-avem iubire de moșie, n-avem zid. Și ne pierdem trecutul.
Pentru că nu știm să primim frumos sau să apreciem ce avem deja. 
Pentru că nu zâmbim, pentru că nu iubim, pentru că nu plângem atunci când e cazul, pentru că nu ieșim în stradă să ne strigăm necazul, pentru că nu dansăm, pentru că ne e frică de critici, de vecini, de părerea altora, a tuturor în afară de noi.
Pentru că nu ne ascultăm vocea interioară și pentru că nu avem o voce. Nici interioară, nici colectivă.
Pentru că judecăm ce fac alții dar responsabilitatea personală nu ne-o asumăm.
Pentru că ne călcăm trecutul în picioare, ignorăm frumusețea prezentului și ne compromitem viitorul, pentru toate astea suntem săraci într-o țară bogată.
 ...pauză de reculegere
Pentru cine a ajuns până aici, pasul 3. Ce-i mai complicat abia acum urmează.
Să iei toate negațiile și să le transformi în lucruri pozitive nu e treabă ușoară. Nu-i nici măcar omenească, e din alt orizont. Dar să stai zi de zi cu brațele încrucișate fără să faci ceva, e chiar la polul opus. Cu toții avem slăbiciuni, momente de care ne e rușine, greșeli pe care le-am îndrepta. Adică da, a greși e omenește, dar a persevera e diabolic. Opriți-vă voi înșivă din acest soi de perseverență.
Dacă ai închis ochii de câte ori ai văzut ceva scârbos la televizor, acum deschide-i, uită-te mai bine cum se cheamă emisiunea și fă-i măcar o reclamație la CNA (zic și eu).
Dacă ai întors capul când o mamă își săpunea copilul în plină stradă ignorând prezența ta, acum ține-l drept și privește-o în ochi. Poate nu înseamnă mult, dar e ceva.
Dacă ai tăcut când adolescentele suave din parc scuipau coji de semințe în nisipul în care-ți lași copiii la joacă, acum deschide gura. Poate o să iei doar aer în piept sau o să tușești, dar tot e un început. Data viitoare poți să le spui: Uite, coșul de gunoi e la dreapta, lângă tine.
(Dacă tu însuți/însăți ești de partea negativă a baricadei, atunci lupta este între tine și tine).
Oricum, postarea asta este exclusiv pentru tine, nu pentru ceilalți. Lasă-i pe ceilalți cu treburile lor, fiecare duce o cruciadă (sau chiar o cruce) de care probabil nu ai nici cel mai mic habar. Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume. Știu sigur că asta a spus-o un om luminat, dar nu mai știu cine.
Pare puțin, dar contează. Negativismul se poate răsturna peste noapte (eu nu mă pricep cum), dar și dacă îl urnești puțin câte puțin. Pentru că, de fapt, este nevoie să te urnești pe tine. Să începi cu Da de câte ori poți, ideal întotdeauna.
Poți să-mi lași feedback, o să mă bucur să-l aud. Dar și dacă preferi să păstrezi anonimatul, eu tot o să bănuiesc că ai început revoluția tăcută atunci când o să văd mai mulți copii zâmbind pe stradă și mai puține coji de semințe pe jos (televizor nu am, deci pe ăsta nu-l pot lua de indiciu).
Da, profit de ocazie și să îți scriu- pentru oricând ajungi să citești- urarea mea.
Îți doresc sărbători preapline de dragoste (pentru ca din preaplinul fiecăruia să se poată revărsa măcar de-un plin și în preapuținul altora)! Așa să ne ajute Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu