marți, 1 noiembrie 2011

Sunt ceea ce simt


Mă preocupă de mult- poate de când am aflat definiția tragediei grecești- chestiunea rațiunii și a afecțiunii.
Tu, cel/cea care citești, atunci când iei o decizie, pe ce te bazezi? Pe rațiune sau pe sentimente?

În general, pare că rațiunea se bucură de un "rating" mai mare si banuiesc ca majoritatea veti inclina sa îi dati prioritate. 
 "As face cum simt, dar....daca ce simt nu e corect?"
Ce inseamna corect din punct de vedere al sentimentelor si ce e corect din punct de vedere al gandirii? 
Corect pentru mine si fata de mine este sa fac ceea ce simt, pentru ca asta ma valideaza ca om. Acceptand bineinteles o alta teorie si anume ca omul e predominant fiinta emotionala, oricum ar suna asta dupa secole intregi in care -oficial- s-a dat o conotatie de superioritate ratiunii, sensibilitatea fiind asociata cu slabiciunea.
Sunt de acord ca avem ratiune si ca o folosim,  dar nu asa cum credem noi :). Traseul este de la inima spre gandire, de la dorinta la justificare. Intai simtim ceva fata de lucrurile respective, luam o hotarare in inima noastra, apoi trimitem decizia spre creier, cu rugamintea sa ii dea o forma acceptabila din punct de vedere rational. De cate ori nu am incercat sa gasim explicatii logice si motive coerente pentru decizii venite din strafundurile fiintei noastre?

"La coeur a de raisons que la raison ne connait pas"...
Conflictul care apare intre ceea ce simt si ceea ce gandesc se poate complica in modalitati care ne influenteaza existenta cum nici nu banuim.  Mai bine sa verificam daca ceea ce gandim include si ceea ce ne dorim...
Cel mai adesea actionam in functie de ce ne dorim, nu de ceea ce -teoretic- am avea nevoie. Dovezi ca nu functionam dupa algoritmi logici exista si in viata profesionala.
In rolul profesional- sef, angajat, freelancer etc- ne comportam tot ca niste oameni (nu uitati premisa 1 de la care pornim: omul e predominant fiinta emotionala), in concluzie, si aici decid tot emotiile si trairile noastre.

"Fă ceea ce îți place și nu vei fi nevoit să lucrezi nici măcar o singură zi"
Eu una recunosc ca imi aleg adesea proiectele si colaborarile dupa "feeling", bazandu-ma pe starea pe care mi-o da posibila colaborare. Imi place sau nu subiectul? Ma inteleg sau nu cu clientul? Foarte important: clientul ma apreciaza ca profesionist? Care sunt, in final, avantajele mele emotionale? Daca am raspunsuri si perspective pozitive, ma apuc de lucru cu motivatie reala si durabila. Daca miza colaborarii e doar financiara, atunci e jale :) 
Cand faci un lucru care iti place (placerea fiind de partea simtirii), rezultatele vor fi probabil de fiecare data mai bune decat atunci cand il faci pentru ca "trebuie" (partea de constrangere apartinand in general gandirii, logicii, rationamentului- adesea eronate și cu consecințe tragice pentru cei siliți să fie altfel decât și-ar dori).
Cand primeaza rationamentul logic, actiunile sunt lipsite de energia afectiva si- in consecinta- de puterea unei motivatii intrinseci. 
Dar despre motivatie, "vreau" si "trebuie', poate intr-o discutie viitoare...
Pana atunci, sunt interesata si de experienta voastra, a celor care simt si gandesc.

Cu prietenie,
Raluca,
prinsa azi la faza intrebarilor

2 comentarii:

  1. M-a atras subiectul pentru ca eu vin din tara ratiunii, de fapt nici nu-mi amintesc sa fi locuit altundeva inainte.

    Asta pana recent, cand am avut impresia ca m-am trezit din somn si am inceput sa pun sub semnul intrebarii aproape tot ce era in jur si in interior.

    Daca e sa rezum, am inceput prin a face ce credeau altii ca trebuie, apoi am inceput sa fac ceea ce credeam eu ca trebuie, iar acum incep sa fac ce simt ca vreau sa fac. Si sunt din ce in ce mai OK cu mine.

    La felul in care iti pui intrebarea cred ca merita sa arunci o privire peste Neale Walsh, Conversatii cu Dumnezeu, presupunand ca nu ai facut-o deja.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna, Alex din tara ratiunii, multumesc de vizita si de recomandare. Nu am citit-o, din intamplare am primit zilele astea una numita "Scrisori catre Dumnezeu". sa fie vreo conexiune?
    Si tot din intamplare (daca exista asa ceva), mi-a iesit recent in cale un concept de la Eckhart Tolle- gandirea compulsiva. Cunosc tara de unde vii, poate prea bine :) si mi-am propus sa o caut pe cea in care sunt libera sa visez si sa simt si sa fiu asa cum sunt nu asa cum vor altii :)
    Te mai invit si cu alta ocazie pe aici
    si iti urez- precum si mie- sa ajungi la destinatia potrivita.

    Toate cele bune,

    cu prietenie,
    Raluca,
    freelancer, la feminin

    RăspundețiȘtergere