joi, 23 iunie 2011

Hrana ca gest de iubire

sursa foto: cybersnot

Acum ca sunt proaspata mamica (pentru a doua oara) si hrana este la ordinea zilei, va propun un articol mai vechi, aparut initial in revista online mayra.ro, despre semnificatia psihologica- mai putin constientizata- a hranei. 

"A oferi mâncare și a (te) hrăni sunt gesturi asociate cu dragostea, în diverse forme și la diferite vârste.
Cu toții avem amintiri din copilărie asociate cu anumite gusturi plăcute. Plăcinta cu mere a bunicii, clătitele, grișul cu lapte etc se regăsesc uneori în tablouri nostalgice păstrate de memoria afectivă. Unii ne aducem aminte cu năduf de spanac sau vreo ciorbă de pește sau de alte coșmaruri culinare din timpurile când eram prea mici să le putem refuza.
Părinții sunt responsabili cu hrana imediat de la nașterea copilului, care primește astfel prima dovadă concretă de iubire. Relația strânsă dintre copil și mama începe cu acel act intim al alăptării pe care nimic nu-l va putea înlocui în memoria sa afectivă, deși deseori va căuta în viață diverse substitute capabile să reînvie acel sentiment.
Chiar și în expresiile celor din jur, de genul "Ce frumos e ăsta mic, îmi vine să-l mănânc!", se regăsește iubirea ca un gest de îngurgitare. Într-un sens mai puțin gingaș, dar tot simbolic ca și semnificație psihologică, poate să apară motivul canibalismului sau al devorării celuilalt, care se manifestă prin posesivitate în relațiile cu ceilalți.
Pe măsură ce creștem, avem nevoie de mai multe feluri de hrană, iar mâncarea continuă să dețină o coloratură afectivă specială. Deseori, părinții își hrănesc copiii doar cu alimente, uitând de nevoile lor afective. Copilul resimte lipsa afecțiunii concrete, deși i se satisfac capriciile culinare. Mai târziu, în momente de criză,  își poate alege cu predilecție anumite alimente, hrănirea preluând funcția unei supape de descărcare nervoasă.
Studiile au arătat că latura afectivă influențează comportamentul alimentar, într-atât încât relațiile nereușite între mame și fiice pot degenera -inconștient- în dezechilibre precum bulimia și anorexia nervoasă. Se pare că printr-o mentalitate primitivă de apărare, persoanele afectate de aceste dezechilibre dozează cantitățile de mâncare (în exces sau dimpotrivă, în cantități infime) ca pe o răzbunare simbolică pe mamă sau pentru a compensa o lipsă afectivă.
Este dovedit prin diverse cercetări ca o mâncare gustoasă, care ne place, ne stimulează echilibrul psihofizic prin secreția unor hormoni care ajută la ridicarea bunei-dispoziții. Totul e minunat, însă uneori tindem să ne bazăm pe soluții temporare, cum ar fi stimularea serotoninei rupând un ambalaj de pe o ciocolată frumos mirositoare.
Dacă simți ca relația cu tine însăți nu este una prea bună, ca imaginea de sine e una deformată și că nu îți dai prea multe șanse în relațiile de iubire, totuși nu da iama în tortul de înghețată. Aceasta funcționează pentru femeile părăsite, deprimate sau pur și simplu plictisite doar în filme  - nu acolo este soluția.
Nici comercianții nu se lasă mai prejos, știind foarte bine că mâncarea a devenit un leitmotiv pentru crize afective. Ni se oferă reclame comerciale sugestive: ciocolata e "cu dragoste", cafeaua la fel, iaurtul și înghețata creează clipe de vis ș.a.m.d. Atenție la rafturi! Cumpărați mâncare sau sentimente?
Într-adevăr, stomacul nostru este foarte sensibil la emoții (un al doilea creier) și de aici provine o expresie populară în fondul psihic colectiv: „Dragostea trece prin stomac”. Chiar dacă nu are structura neuronală, stomacul are un fel propriu de a reacționa la trăiri afective și de a „traduce” în reacții fizice ceea ce simțim (ați auzit probabil metafora „am fluturași în stomac” sau, dimpotrivă „mi s-a întors stomacul pe dos”).
A lua masa cu o altă persoană poate fi un test (parțial) de personalitate. Urmărind felul în care celălalt interacționează cu mâncarea, poți desprinde câteva observații despre felul său de a fi.
Și experimentatul bucătar Horia Vârlan spune: „Cred că mâncarea e doar un combustibil când suntem singuri și o declarație de dragoste atunci când o împărțim cu altcineva, în special cu familia”. Așadar, într-o anumită măsură, a găti și a oferi de mâncare pot fi gesturi delicate din punct de vedere afectiv. Mâncarea capătă altă semnificație atunci când o împarți cu altcineva. 
Dar cea mai înaltă semnificație o atinge abia în dimensiunea religioasă, cel mai înalt gest de iubire regăsindu-se în credința ortodoxă. În cadrul fiecărei liturghii, când pâinea și vinul se transformă în trupul și sângele lui Hristos, Hristos Însuși se lasă mâncat de credincioși, pentru a deveni unul. Noi devenim El printr-un act sublim și paradoxal de iubire.

Așa-i că mâncarea nu este așa de simplă precum pare?

Raluca Ionescu"