miercuri, 25 mai 2011

Mitul perfectiunii- la feminin

sursa foto:tvposter.net

Dacă ar fi să "cumperi" imaginea promovată în media, o femeie nu poate fi doar femeie, ci de cel puțin trei ori mai femeie decât este. CV-ul ei prescurtat arată așa:
Femeie de carieră- desăvârșită, frumoasă- dacă-i musai..., deșteaptă- poate chiar cu doctorat, gospodină- obligatoriu, mămică-opțional, dar să fie ireproșabilă.
Adică... perfectă?
Trebuie să recunosc că la mine acasă e o dezordine personală (acel tip de dezordine în care doar tu personal ești capabil/ă să mai găsești ceva). Scuza mea preferată: nu-s o zeiță a gospodăriei, sunt o divă digitală :P.  (Iar atunci când reușesc să-mi iau degetele de pe un proiect freelance sau unul handmade și fac acea ordine la care visez, nu vine nimeni să o vadă! Legile lui Murphy aplicate în gospodărie. )
De aranjat, îmi place să o fac, dar atunci când am timp. Doctorat- nu am chef să-l fac, nici măcar masteratul (în România, mi-e de ajuns...școala vieții). Ca freelancer, nu-s de dat exemplu în revistele de afaceri, lucrez când am chef (sau nevoie de venituri suplimentare). Ca mamă și soție, eu zic că mă descurc destul de bine.
Per ansamblu, am de toate, dar, vai! nimic nu e constant.
Uneori predomină o anumită latură din mine: intelectuală, gospodină, frivolă sau mai știu eu care iese la iveală (nu vă imaginați acum un scenariu ca din United States of Tara, ăla e totuși un exemplu patologic).
Dar când văd câte o poveste de revistă/ blog cu mame și soții perfecte (remember Stepford Wives?), impecabile, zâmbitoare, cu mâncarea și curățenia gata în timp ce mai derulează și o afacere de acasă, nu pot să nu mă întreb:
CUM ar putea o femeie să fie așa de organizată? 
Vreau și eu răspunsul-cheie. Sau măcar cheia răspunsului :).
Deși îmi plac mâncarea proaspătă, curățenia și ordinea :), mi-e adesea urât să gătesc, să spăl, să fac ordine zilnic. Florile din ghiveci mor de sete în timp ce eu navighez pe oceanul internautic, telefoanele sună, dar eu n-aud, copila îmi demolează ceva printr-o cameră și eu nu văd...Sunt furnicuța isteroidă din versurile "Mi-s grăbită, mi-s grăbită/Că mi-i casa neîngrijită", și continurea: "N-am chef să fac de mâncare/Hai mai bine la taclale!"(pe net, după cum vedeți).
Gluma-i glumă, dar totuși mitul perfecțiunii (mit, pentru că nu l-am văzut încă aplicat în realitate) mie îmi stârnește un sentiment de vinovăție, de presiune socială pentru că mă expune unei campanii nedrepte de comparare cu imagini ideale pe care suntem liberi/libere să proiectăm noi fanteziile personale și/sau colective.
Acum, serios vorbind, voi știți vreo d-nă măritată, cu copii,  arătoasă, care ține bugetul familiei, lucrează, spală, calcă, gătește, are timp de hobby-uri și mai și bloguiește povestiri adevărate presarate cu poze?
Eu nu, deci m-am liniștit adoptând concluzia că nu e nevoie sa fim perfecte. E de ajuns să fim cine suntem. Și că perfectiunea nu există, dar e normal să încercăm să o atingem din când în când. Atunci când avem chef :).

Cu prietenie,
Raluca Faur
freelancer, la feminin

p.s. dacă totuși o găsiți pe acea femeie perfectă, nu ezitați să mi-o arătați.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu