miercuri, 25 mai 2011

Mitul perfectiunii- la feminin

sursa foto:tvposter.net

Dacă ar fi să "cumperi" imaginea promovată în media, o femeie nu poate fi doar femeie, ci de cel puțin trei ori mai femeie decât este. CV-ul ei prescurtat arată așa:
Femeie de carieră- desăvârșită, frumoasă- dacă-i musai..., deșteaptă- poate chiar cu doctorat, gospodină- obligatoriu, mămică-opțional, dar să fie ireproșabilă.
Adică... perfectă?
Trebuie să recunosc că la mine acasă e o dezordine personală (acel tip de dezordine în care doar tu personal ești capabil/ă să mai găsești ceva). Scuza mea preferată: nu-s o zeiță a gospodăriei, sunt o divă digitală :P.  (Iar atunci când reușesc să-mi iau degetele de pe un proiect freelance sau unul handmade și fac acea ordine la care visez, nu vine nimeni să o vadă! Legile lui Murphy aplicate în gospodărie. )
De aranjat, îmi place să o fac, dar atunci când am timp. Doctorat- nu am chef să-l fac, nici măcar masteratul (în România, mi-e de ajuns...școala vieții). Ca freelancer, nu-s de dat exemplu în revistele de afaceri, lucrez când am chef (sau nevoie de venituri suplimentare). Ca mamă și soție, eu zic că mă descurc destul de bine.
Per ansamblu, am de toate, dar, vai! nimic nu e constant.
Uneori predomină o anumită latură din mine: intelectuală, gospodină, frivolă sau mai știu eu care iese la iveală (nu vă imaginați acum un scenariu ca din United States of Tara, ăla e totuși un exemplu patologic).
Dar când văd câte o poveste de revistă/ blog cu mame și soții perfecte (remember Stepford Wives?), impecabile, zâmbitoare, cu mâncarea și curățenia gata în timp ce mai derulează și o afacere de acasă, nu pot să nu mă întreb:
CUM ar putea o femeie să fie așa de organizată? 
Vreau și eu răspunsul-cheie. Sau măcar cheia răspunsului :).
Deși îmi plac mâncarea proaspătă, curățenia și ordinea :), mi-e adesea urât să gătesc, să spăl, să fac ordine zilnic. Florile din ghiveci mor de sete în timp ce eu navighez pe oceanul internautic, telefoanele sună, dar eu n-aud, copila îmi demolează ceva printr-o cameră și eu nu văd...Sunt furnicuța isteroidă din versurile "Mi-s grăbită, mi-s grăbită/Că mi-i casa neîngrijită", și continurea: "N-am chef să fac de mâncare/Hai mai bine la taclale!"(pe net, după cum vedeți).
Gluma-i glumă, dar totuși mitul perfecțiunii (mit, pentru că nu l-am văzut încă aplicat în realitate) mie îmi stârnește un sentiment de vinovăție, de presiune socială pentru că mă expune unei campanii nedrepte de comparare cu imagini ideale pe care suntem liberi/libere să proiectăm noi fanteziile personale și/sau colective.
Acum, serios vorbind, voi știți vreo d-nă măritată, cu copii,  arătoasă, care ține bugetul familiei, lucrează, spală, calcă, gătește, are timp de hobby-uri și mai și bloguiește povestiri adevărate presarate cu poze?
Eu nu, deci m-am liniștit adoptând concluzia că nu e nevoie sa fim perfecte. E de ajuns să fim cine suntem. Și că perfectiunea nu există, dar e normal să încercăm să o atingem din când în când. Atunci când avem chef :).

Cu prietenie,
Raluca Faur
freelancer, la feminin

p.s. dacă totuși o găsiți pe acea femeie perfectă, nu ezitați să mi-o arătați.

luni, 16 mai 2011

Sub presiunea celorlalti

sursa foto:sxc.hu

Nu știu voi cât țineți cont de părerea celorlalți, eu personal recunosc că- fără să vreau și uneori fără ca măcar să fiu conștientă- mă influențează mai mult decât îmi convine să recunosc.
Văd că toți- în diferite grade, ne lăsăm modelați social după tiparul pe care vrea societatea să ne mulăm în loc să FIM ceea ce suntem, să trăim așa cum SIMȚIM că ne e firesc. 
De la gesturi mărunte până la alegeri de viață (ce haine să port, cum să arăt, să fumez sau nu, să fac sau nu sex înainte de căsătorie, să fac 1,2 copii sau deloc, să optez pentru vaccinul cutare, să votez cu nu știu cine etc etc etc), părerea celorlalți, băgată prea mult în seamă are tendința să devină tiranică, manipulatoare, presantă la modul aproape fizic. Mă refer la durerile efective de cap pe care mie mi le provoacă uneori conflictele între ce îmi doresc eu și ce așteaptă ceilalți de la mine.
Decizia de a renunța la un serviciu stabil, destul de confortabil și bine plătit se încadrează la această categorie, a deciziilor greu de luat datorită opiniilor nefavorabile din jur. Ce e aia freelancer? Alt nume pentru ratat (valabil în România), Să te arunci cu capul înainte în domenii necunoscute, cum ar fi lucrul de acasă? De ce nu? Dacă eu știu că pot obține rezultate mai bune?
În momentul în care scapi totuși de sub controlul social și ți-ai luat oricum decizia, urmează repudierea. Opinia publică nu se lasă cu una cu două. Te va judeca, te va înfiera și te va critica cu orice ocazie, pentru că o contrazici, îndrăznești să faci altfel decât i se pare ei normal.
Te încăpățânezi să continui și presiunea socială continuă...Pe căi mai directe sau mai subversive, exprimată verbal sau prin fapte. Familia, prietenii, foștii colegi, noile cunoștințe...o masă humanoidă mai mult sau mai puțin definită, gata oricând să te cuprindă înapoi în brațele vâscoase ale lui "AȘA se face"...
De ce se face așa? Vreau să știu, vreau să înțeleg personal argumentele, vreau să pot decide în cunoștință de cauză.
Asta înseamnă să alegi calea grea, să dai comoditatea de a fi în asentimentul celorlalți pe privilegiul de a fi mereu un Gică-contra.
Dacă vreau să iau o decizie pe care să mi-o asum, cum să aleg altfel decât în funcție de propria-mi personalitate?
Haideți să alegem pe cât se poate de liber ceea ce trăim, ce simțim și cum interpretăm ceea ce ni se întâmplă. Nu suntem nici predestinați, nici programați nici marionetele unui concept abstract precum societatea sau statul sau ceilalți.
Dacă ne raportăm la părerea fiecărui individ în parte în loc să ne imaginăm o masă de indivizi cu forță zdrobitoare, abia atunci ne dăm seama că, luate separat, aceste priviri dezaprobatoare și opinii de exterior nu au nimic de a face cu viața noastră.
Până la urmă spui STOP. E mai greu dar rămâi fidel propriei tale persoane.
Stop celor care se împotrivesc să-ți trăiești viața în felul tău. Start la propriile decizii!


Dacă vreți tot menul de argumente psiho-sociale:
Lecturi recomandate-
Alin Gavreliuc, 2002, O călătorie alături de „celălalt”. Studii de psihologie socială, ed. 1, 400 pag., Editura Universității de Vest, Timișoara.