miercuri, 16 noiembrie 2011

Recomandarea lui Socrate


La Zvonistica suntem cu totii experti – e singura “materie” care nu cere prea multa pregatire. Din nefericire, ocupa mult timp si distorsioneaza dramatic realitatea.
Fie ca exista sau nu ceva de vorbit, oamenii oricum o fac: din plictiseala, din interes fata de viata altora sau pur si simplu din obisnuinta. Imprastierea zvonurilor pare sa ne umple in mod firesc timpul.
Cu totii cadem victime zvonurilor. Dintr-o vorba aruncata aiurea si – mai rau – pe la spate – ajungem sa interpretam gresit si sa luam decizii in necunostinta de cauza.
Informatiile circula in mod frecvent la gramada, in mod haotic, fapte reale amestecate cu opiniile lui x si y si cu propria noastra subiectivitate. Inselarea poate fi foarte subtila. Opiniile autorizate, cum ar fi cele ale persoanelor publice, ale specialistilor in anumite domenii pot fi luate drept adevaruri chiar daca nu sunt.  Drept pentru care jurnalistii recomanda ca o informatie sa fie verificata din trei surse diferite, pentru a-i testa credibilitatea.
Mai mult, un filosof pe nume Socrate, a pus la punct un sistem de clasificare a informatiilor prin care se ferea el insusi sa acumuleze informatii inutile. Le-a impartit in Adevar, Bine si Necesitate. Mai concret, atunci cand cineva vine sa ne prezinte o informatie, putem sa ii dam crezare daca trece macar unul dintre cele trei teste:
-Sunt adevarate vorbele respective? Daca sunt doar preluate de la altii, nu reprezinta mai mult decat o realitate second-hand, distorsionata sau chiar inventata din nimic de catre rauvoitori;
-Cuvintele auzite iti aduc vreun folos, iti starnesc bucurie? Daca raspunsul e negativ, atunci stirea respectiva isi pierde mult din putere, iar puterea de a o respinge iti apartine. De ce sa te intoxici cu lucruri inutile sau daunatoare psihicului si sufletului? Evita sa asculti stiri negative si barfe, inchide televizorul cand incep stirile de la ora 5;
Daca informatia primita nu schimba cu nimic cultura ta generala, zestrea intelectuala sau nu iti aduce nici macar un indiciu despre cum sa iti imbunatatesti viata, nu are rost sa iti pierzi timpul cu ea. Si nici cu cei care te sacaie. Cu ce te ajuta in viata personala informatia ca o vedeta si-a taiat unghiile cu unghiera sau ca vecina de la 3 isi cumpara haine din bazar?
Comunicarea joaca un rol important in viata noastra. Ar fi minunat daca toate schimburile informationale dintre oameni ar fi cu adevarat o comunicare. Pana in momentul in care noi si cei din jurul nostru vom invata sa nu mai irosim timp pretios cu lucruri care strica echilibrul sufletesc, o ultima recomandare: ca sa discerneti adevarul de minciuna, priviti ce face omul mai degraba la ce spune despre el sau despre altii. Faptele cantaresc mai greu decat opiniile.

Raluca Ionescu, 2009, revista Mayra

marți, 1 noiembrie 2011

Sunt ceea ce simt


Mă preocupă de mult- poate de când am aflat definiția tragediei grecești- chestiunea rațiunii și a afecțiunii.
Tu, cel/cea care citești, atunci când iei o decizie, pe ce te bazezi? Pe rațiune sau pe sentimente?

În general, pare că rațiunea se bucură de un "rating" mai mare si banuiesc ca majoritatea veti inclina sa îi dati prioritate. 
 "As face cum simt, dar....daca ce simt nu e corect?"
Ce inseamna corect din punct de vedere al sentimentelor si ce e corect din punct de vedere al gandirii? 
Corect pentru mine si fata de mine este sa fac ceea ce simt, pentru ca asta ma valideaza ca om. Acceptand bineinteles o alta teorie si anume ca omul e predominant fiinta emotionala, oricum ar suna asta dupa secole intregi in care -oficial- s-a dat o conotatie de superioritate ratiunii, sensibilitatea fiind asociata cu slabiciunea.
Sunt de acord ca avem ratiune si ca o folosim,  dar nu asa cum credem noi :). Traseul este de la inima spre gandire, de la dorinta la justificare. Intai simtim ceva fata de lucrurile respective, luam o hotarare in inima noastra, apoi trimitem decizia spre creier, cu rugamintea sa ii dea o forma acceptabila din punct de vedere rational. De cate ori nu am incercat sa gasim explicatii logice si motive coerente pentru decizii venite din strafundurile fiintei noastre?

"La coeur a de raisons que la raison ne connait pas"...
Conflictul care apare intre ceea ce simt si ceea ce gandesc se poate complica in modalitati care ne influenteaza existenta cum nici nu banuim.  Mai bine sa verificam daca ceea ce gandim include si ceea ce ne dorim...
Cel mai adesea actionam in functie de ce ne dorim, nu de ceea ce -teoretic- am avea nevoie. Dovezi ca nu functionam dupa algoritmi logici exista si in viata profesionala.
In rolul profesional- sef, angajat, freelancer etc- ne comportam tot ca niste oameni (nu uitati premisa 1 de la care pornim: omul e predominant fiinta emotionala), in concluzie, si aici decid tot emotiile si trairile noastre.

"Fă ceea ce îți place și nu vei fi nevoit să lucrezi nici măcar o singură zi"
Eu una recunosc ca imi aleg adesea proiectele si colaborarile dupa "feeling", bazandu-ma pe starea pe care mi-o da posibila colaborare. Imi place sau nu subiectul? Ma inteleg sau nu cu clientul? Foarte important: clientul ma apreciaza ca profesionist? Care sunt, in final, avantajele mele emotionale? Daca am raspunsuri si perspective pozitive, ma apuc de lucru cu motivatie reala si durabila. Daca miza colaborarii e doar financiara, atunci e jale :) 
Cand faci un lucru care iti place (placerea fiind de partea simtirii), rezultatele vor fi probabil de fiecare data mai bune decat atunci cand il faci pentru ca "trebuie" (partea de constrangere apartinand in general gandirii, logicii, rationamentului- adesea eronate și cu consecințe tragice pentru cei siliți să fie altfel decât și-ar dori).
Cand primeaza rationamentul logic, actiunile sunt lipsite de energia afectiva si- in consecinta- de puterea unei motivatii intrinseci. 
Dar despre motivatie, "vreau" si "trebuie', poate intr-o discutie viitoare...
Pana atunci, sunt interesata si de experienta voastra, a celor care simt si gandesc.

Cu prietenie,
Raluca,
prinsa azi la faza intrebarilor

joi, 23 iunie 2011

Hrana ca gest de iubire

sursa foto: cybersnot

Acum ca sunt proaspata mamica (pentru a doua oara) si hrana este la ordinea zilei, va propun un articol mai vechi, aparut initial in revista online mayra.ro, despre semnificatia psihologica- mai putin constientizata- a hranei. 

"A oferi mâncare și a (te) hrăni sunt gesturi asociate cu dragostea, în diverse forme și la diferite vârste.
Cu toții avem amintiri din copilărie asociate cu anumite gusturi plăcute. Plăcinta cu mere a bunicii, clătitele, grișul cu lapte etc se regăsesc uneori în tablouri nostalgice păstrate de memoria afectivă. Unii ne aducem aminte cu năduf de spanac sau vreo ciorbă de pește sau de alte coșmaruri culinare din timpurile când eram prea mici să le putem refuza.
Părinții sunt responsabili cu hrana imediat de la nașterea copilului, care primește astfel prima dovadă concretă de iubire. Relația strânsă dintre copil și mama începe cu acel act intim al alăptării pe care nimic nu-l va putea înlocui în memoria sa afectivă, deși deseori va căuta în viață diverse substitute capabile să reînvie acel sentiment.
Chiar și în expresiile celor din jur, de genul "Ce frumos e ăsta mic, îmi vine să-l mănânc!", se regăsește iubirea ca un gest de îngurgitare. Într-un sens mai puțin gingaș, dar tot simbolic ca și semnificație psihologică, poate să apară motivul canibalismului sau al devorării celuilalt, care se manifestă prin posesivitate în relațiile cu ceilalți.
Pe măsură ce creștem, avem nevoie de mai multe feluri de hrană, iar mâncarea continuă să dețină o coloratură afectivă specială. Deseori, părinții își hrănesc copiii doar cu alimente, uitând de nevoile lor afective. Copilul resimte lipsa afecțiunii concrete, deși i se satisfac capriciile culinare. Mai târziu, în momente de criză,  își poate alege cu predilecție anumite alimente, hrănirea preluând funcția unei supape de descărcare nervoasă.
Studiile au arătat că latura afectivă influențează comportamentul alimentar, într-atât încât relațiile nereușite între mame și fiice pot degenera -inconștient- în dezechilibre precum bulimia și anorexia nervoasă. Se pare că printr-o mentalitate primitivă de apărare, persoanele afectate de aceste dezechilibre dozează cantitățile de mâncare (în exces sau dimpotrivă, în cantități infime) ca pe o răzbunare simbolică pe mamă sau pentru a compensa o lipsă afectivă.
Este dovedit prin diverse cercetări ca o mâncare gustoasă, care ne place, ne stimulează echilibrul psihofizic prin secreția unor hormoni care ajută la ridicarea bunei-dispoziții. Totul e minunat, însă uneori tindem să ne bazăm pe soluții temporare, cum ar fi stimularea serotoninei rupând un ambalaj de pe o ciocolată frumos mirositoare.
Dacă simți ca relația cu tine însăți nu este una prea bună, ca imaginea de sine e una deformată și că nu îți dai prea multe șanse în relațiile de iubire, totuși nu da iama în tortul de înghețată. Aceasta funcționează pentru femeile părăsite, deprimate sau pur și simplu plictisite doar în filme  - nu acolo este soluția.
Nici comercianții nu se lasă mai prejos, știind foarte bine că mâncarea a devenit un leitmotiv pentru crize afective. Ni se oferă reclame comerciale sugestive: ciocolata e "cu dragoste", cafeaua la fel, iaurtul și înghețata creează clipe de vis ș.a.m.d. Atenție la rafturi! Cumpărați mâncare sau sentimente?
Într-adevăr, stomacul nostru este foarte sensibil la emoții (un al doilea creier) și de aici provine o expresie populară în fondul psihic colectiv: „Dragostea trece prin stomac”. Chiar dacă nu are structura neuronală, stomacul are un fel propriu de a reacționa la trăiri afective și de a „traduce” în reacții fizice ceea ce simțim (ați auzit probabil metafora „am fluturași în stomac” sau, dimpotrivă „mi s-a întors stomacul pe dos”).
A lua masa cu o altă persoană poate fi un test (parțial) de personalitate. Urmărind felul în care celălalt interacționează cu mâncarea, poți desprinde câteva observații despre felul său de a fi.
Și experimentatul bucătar Horia Vârlan spune: „Cred că mâncarea e doar un combustibil când suntem singuri și o declarație de dragoste atunci când o împărțim cu altcineva, în special cu familia”. Așadar, într-o anumită măsură, a găti și a oferi de mâncare pot fi gesturi delicate din punct de vedere afectiv. Mâncarea capătă altă semnificație atunci când o împarți cu altcineva. 
Dar cea mai înaltă semnificație o atinge abia în dimensiunea religioasă, cel mai înalt gest de iubire regăsindu-se în credința ortodoxă. În cadrul fiecărei liturghii, când pâinea și vinul se transformă în trupul și sângele lui Hristos, Hristos Însuși se lasă mâncat de credincioși, pentru a deveni unul. Noi devenim El printr-un act sublim și paradoxal de iubire.

Așa-i că mâncarea nu este așa de simplă precum pare?

Raluca Ionescu"

miercuri, 25 mai 2011

Mitul perfectiunii- la feminin

sursa foto:tvposter.net

Dacă ar fi să "cumperi" imaginea promovată în media, o femeie nu poate fi doar femeie, ci de cel puțin trei ori mai femeie decât este. CV-ul ei prescurtat arată așa:
Femeie de carieră- desăvârșită, frumoasă- dacă-i musai..., deșteaptă- poate chiar cu doctorat, gospodină- obligatoriu, mămică-opțional, dar să fie ireproșabilă.
Adică... perfectă?
Trebuie să recunosc că la mine acasă e o dezordine personală (acel tip de dezordine în care doar tu personal ești capabil/ă să mai găsești ceva). Scuza mea preferată: nu-s o zeiță a gospodăriei, sunt o divă digitală :P.  (Iar atunci când reușesc să-mi iau degetele de pe un proiect freelance sau unul handmade și fac acea ordine la care visez, nu vine nimeni să o vadă! Legile lui Murphy aplicate în gospodărie. )
De aranjat, îmi place să o fac, dar atunci când am timp. Doctorat- nu am chef să-l fac, nici măcar masteratul (în România, mi-e de ajuns...școala vieții). Ca freelancer, nu-s de dat exemplu în revistele de afaceri, lucrez când am chef (sau nevoie de venituri suplimentare). Ca mamă și soție, eu zic că mă descurc destul de bine.
Per ansamblu, am de toate, dar, vai! nimic nu e constant.
Uneori predomină o anumită latură din mine: intelectuală, gospodină, frivolă sau mai știu eu care iese la iveală (nu vă imaginați acum un scenariu ca din United States of Tara, ăla e totuși un exemplu patologic).
Dar când văd câte o poveste de revistă/ blog cu mame și soții perfecte (remember Stepford Wives?), impecabile, zâmbitoare, cu mâncarea și curățenia gata în timp ce mai derulează și o afacere de acasă, nu pot să nu mă întreb:
CUM ar putea o femeie să fie așa de organizată? 
Vreau și eu răspunsul-cheie. Sau măcar cheia răspunsului :).
Deși îmi plac mâncarea proaspătă, curățenia și ordinea :), mi-e adesea urât să gătesc, să spăl, să fac ordine zilnic. Florile din ghiveci mor de sete în timp ce eu navighez pe oceanul internautic, telefoanele sună, dar eu n-aud, copila îmi demolează ceva printr-o cameră și eu nu văd...Sunt furnicuța isteroidă din versurile "Mi-s grăbită, mi-s grăbită/Că mi-i casa neîngrijită", și continurea: "N-am chef să fac de mâncare/Hai mai bine la taclale!"(pe net, după cum vedeți).
Gluma-i glumă, dar totuși mitul perfecțiunii (mit, pentru că nu l-am văzut încă aplicat în realitate) mie îmi stârnește un sentiment de vinovăție, de presiune socială pentru că mă expune unei campanii nedrepte de comparare cu imagini ideale pe care suntem liberi/libere să proiectăm noi fanteziile personale și/sau colective.
Acum, serios vorbind, voi știți vreo d-nă măritată, cu copii,  arătoasă, care ține bugetul familiei, lucrează, spală, calcă, gătește, are timp de hobby-uri și mai și bloguiește povestiri adevărate presarate cu poze?
Eu nu, deci m-am liniștit adoptând concluzia că nu e nevoie sa fim perfecte. E de ajuns să fim cine suntem. Și că perfectiunea nu există, dar e normal să încercăm să o atingem din când în când. Atunci când avem chef :).

Cu prietenie,
Raluca Faur
freelancer, la feminin

p.s. dacă totuși o găsiți pe acea femeie perfectă, nu ezitați să mi-o arătați.

luni, 16 mai 2011

Sub presiunea celorlalti

sursa foto:sxc.hu

Nu știu voi cât țineți cont de părerea celorlalți, eu personal recunosc că- fără să vreau și uneori fără ca măcar să fiu conștientă- mă influențează mai mult decât îmi convine să recunosc.
Văd că toți- în diferite grade, ne lăsăm modelați social după tiparul pe care vrea societatea să ne mulăm în loc să FIM ceea ce suntem, să trăim așa cum SIMȚIM că ne e firesc. 
De la gesturi mărunte până la alegeri de viață (ce haine să port, cum să arăt, să fumez sau nu, să fac sau nu sex înainte de căsătorie, să fac 1,2 copii sau deloc, să optez pentru vaccinul cutare, să votez cu nu știu cine etc etc etc), părerea celorlalți, băgată prea mult în seamă are tendința să devină tiranică, manipulatoare, presantă la modul aproape fizic. Mă refer la durerile efective de cap pe care mie mi le provoacă uneori conflictele între ce îmi doresc eu și ce așteaptă ceilalți de la mine.
Decizia de a renunța la un serviciu stabil, destul de confortabil și bine plătit se încadrează la această categorie, a deciziilor greu de luat datorită opiniilor nefavorabile din jur. Ce e aia freelancer? Alt nume pentru ratat (valabil în România), Să te arunci cu capul înainte în domenii necunoscute, cum ar fi lucrul de acasă? De ce nu? Dacă eu știu că pot obține rezultate mai bune?
În momentul în care scapi totuși de sub controlul social și ți-ai luat oricum decizia, urmează repudierea. Opinia publică nu se lasă cu una cu două. Te va judeca, te va înfiera și te va critica cu orice ocazie, pentru că o contrazici, îndrăznești să faci altfel decât i se pare ei normal.
Te încăpățânezi să continui și presiunea socială continuă...Pe căi mai directe sau mai subversive, exprimată verbal sau prin fapte. Familia, prietenii, foștii colegi, noile cunoștințe...o masă humanoidă mai mult sau mai puțin definită, gata oricând să te cuprindă înapoi în brațele vâscoase ale lui "AȘA se face"...
De ce se face așa? Vreau să știu, vreau să înțeleg personal argumentele, vreau să pot decide în cunoștință de cauză.
Asta înseamnă să alegi calea grea, să dai comoditatea de a fi în asentimentul celorlalți pe privilegiul de a fi mereu un Gică-contra.
Dacă vreau să iau o decizie pe care să mi-o asum, cum să aleg altfel decât în funcție de propria-mi personalitate?
Haideți să alegem pe cât se poate de liber ceea ce trăim, ce simțim și cum interpretăm ceea ce ni se întâmplă. Nu suntem nici predestinați, nici programați nici marionetele unui concept abstract precum societatea sau statul sau ceilalți.
Dacă ne raportăm la părerea fiecărui individ în parte în loc să ne imaginăm o masă de indivizi cu forță zdrobitoare, abia atunci ne dăm seama că, luate separat, aceste priviri dezaprobatoare și opinii de exterior nu au nimic de a face cu viața noastră.
Până la urmă spui STOP. E mai greu dar rămâi fidel propriei tale persoane.
Stop celor care se împotrivesc să-ți trăiești viața în felul tău. Start la propriile decizii!


Dacă vreți tot menul de argumente psiho-sociale:
Lecturi recomandate-
Alin Gavreliuc, 2002, O călătorie alături de „celălalt”. Studii de psihologie socială, ed. 1, 400 pag., Editura Universității de Vest, Timișoara.

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Escorta masculina- un alt tip de "freelancer"?



Apropo de freelancing, dar și de Pastele care tocmai a trecut, de post, de ocaziile de a greși care apar la tot pasul...
Am văzut de curând un filmuleț, Cougars, Inc. (2011) care mi-a mai ridicat o întrebare- că tot sunt la rubrica "Întrebări" :)
Cum se face că atunci când sexul plătit este practicat de femei se numește prostituție și e privit cu dispreț, iar atunci când niște studenți se hotărăsc să facă același lucru cu femei mai în vârstă, se numește un scenariu interesant și se face film pe tema asta? :) Exagerez puțin, dar totuși întrebarea mă interesează.Întrebarea poate mai mult decât răspunsul.
Cum se face că femeia care primește bani pentru servicii sexuale este privită altfel decât bărbatul care face același lucru? Indiferent că este un tânăr necopt- ca studenții din filmul cu pricina, că se distrează, că este consensual, că nu rănește sentimente etc. De ce prostituția masculină nici măcar nu are nume peiorative? Gigolo, escortă- cuvintele astea există în vocabular, dar de "prostituat" nu am auzit. Gândiți-vă câte denumiri există pentru femei...Inclusiv pentru cele care plătesc (și mai sunt și puțin mai coapte), cărora li se spune "cougars": femei care "vânează" băieți (în engleză, cougar= puma).
Ce părere aveți? Mă interesează îndeosebi opinia voastră personală. De ce această activitate prestată de ambele genuri este categorizată diferit în cazul femeilor față de bărbați?

luni, 18 aprilie 2011

A crede sau a nu crede

Credința nu se confundă cu religia, precum nici spiritul nu este totuna cu psihicul.

Cu toții credem în ceva, chiar și cei care înțeleg termenul în sens religios și se declară cu strășnicie atei. În intelect sau dimpotrivă, în simțire, în știință sau în misticism, în nimic din toate astea sau poate doar în forțele proprii, cel puțin o credință are fiecare. Dar mai conteaza și ce credință alege și cum o mărturisește, față de sine și de ceilalți.
Fiecare după pregătirea și puterea sa lăuntrică, ne căutăm sensul existenței: în lucruri materiale sau în dimensiuni spirituale. Indiferent ce alegi, credința respectivă îți modelează nu doar caracterul și comportamentul vizibil, ci sufletul. Îți decide viața.

Dacă spiritul a supraviețuit atâta timp chinurilor și prigoanei, mai greu îi este în fața minciunilor seducătoare ale timpului prezent.

După decenii întregi de experimente, dintre care spălările de conștiință ale regimurilor totalitare sau promisiunile pompoase ale sectelor, sufletul pare să se piardă prin grămezile de griji inoculate artificial și rezolvate temporar tot de către cei care le creează.
Totuși, asta nu înseamnă că s-a pierdut capacitatea de a mai crede, ci că sunt mai ușor de acceptat credințele atunci când nu sunt prezentate drept credințe. Oamenilor în general li se face frică de ideea de religie și mai ales de a accepta că sufletul este prioritar trupului. Ținând cont că trebuie să contrazici opinia publică și să răstorni valorile lumii actuale, aceasta nu este o credință comodă.

În epoca "libertății și toleranței", câți mai suntem dispuși să ne pierdem viața cu niște fleacuri demodate?

Sunt spiritual, dar nu religios- iată o afirmație copiată de pe Hi5, unde poți completa un profil personal, inclusiv cu informații de acest gen. Ce vrea să însemne?  Că nu suntem dispuși să credem în nicio religie, dar e simplu să credem în vrăji, magie, reîncarnare, horoscop, profeții și vindecări miraculoase, energii manipulate de diverși oameni, spiritism și alte fenomene asemănătoare.
Mai înseamnă alegerea unei credințe preferate- alta decât cea în care am fost botezați la naștere- cel mai adesea, din catalogul de oferte exotice. Din păcate, practicarea unei credințe de import, începută poate din curiozitate- se dovedește o amăgire ca multe altele. Sufletul modern, căruia informația și interacțiunea cu alte popoare îi sunt extraordinar de accesibile,  rezonează ușor la moda religioasă a vedetelor- precum New Age, Kabbala, scientologie etc și practica unor deprinderi orientale, precum yoga. În prezent, nu ești trendy dacă nu ai auzit de budism sau nu ai cochetat măcar puțin cu taoismul.

Acum că suntem liberi să credem în ce dorim, alegem să credem în ce e modern.

Omul modern crede că poate să se lipsească și de spiritualitate, să fie cel mult moral pentru a atinge chintesența umanității. În același timp, poate să creadă în drepturile omului, în Marele spirit universal, în bunătate generală- fără să simtă nevoia să meargă la vreo biserică sau să se supună vreunui dumnezeu cu care nu se înțelege în privința libertății sale.

Sunt mulți care au găsit deja adevărul și totuși nu îl văd.

La prima vedere, religia pare să ofere doar povești cu morală, plictisitoare, fără valoare aplicativă pentru viața noastră. Unii respectă ritualurile fără să creadă cu adevărat, altora le e frică de pedeapsa divină, alții cer dovezi și se supără că nu le ies în cale făcători de minuni.
Când însă este vorba de cele necesare pentru suflet, ne apar în cale mii de piedici. Nu avem timp să mergem la biserică și nici măcar să ne aplecăm ochii asupra unei pagini din Cartea Sfântă. Nu avem bani ca să ajutăm pe săracii care au nevoie de sprijinul nostru și nu avem nici energie, nici voință pentru a ne împotrivi ispitelor și patimilor care ne asaltează”, spunea părintele Sofian de la Antim.
De asemenea, prezențele duhovnicești dintre noi nu stau în lumina reflectoarelor și nu țin prima pagina a ziarelor de scandal, ci așteapta sufletele însetate de cunoaștere.

Prin diversele credințe pe care le îmbrățișăm sperăm să deschidem poarta spre libertate.

Este de acord și filosoful Petre Țuțea: “Libertatea omului e partea divină din el”. Modernitatea promovează liberul arbitru, dar nu îi înțelege importanța spirituală. Dintre diversele credințe ce ne seduc sufletul cu promisiuni, putem oare deosebi care este cea capabilă să elibereze ființa?

Mai sunt cei ce se mândresc cu credințele lor nereligioase- potențialul de ființă superioară, materia cenușie drept substanța supremă din univers, prin care se poate înțelege totul și chiar se poate lua în stăpânire totul. Acestora le este prea greu să recunoască momentele tensionate când știinta se poticnește definitiv. Nu suportă superstitiile și credințele băbești, fug de manipularea religiei și se declară adepți ai cunoașterii științifice. Pentru ei, sufletul rămâne adesea o mare taină, căci  „A ști la scara umană poate fi folositor - dar în nici un caz mântuitor” (Petre Țuțea).

Nu este de mirare câtă energie cheltuim pentru slăbiciunile în care credem? Cât de tare ne conving lucrurile trecătoare, religiile inventate și/sau modificate de alții, încrederea cu care îi urmăm pe diverși lideri care cer supunere și adorație?

Tăiați lanțurile amăgirii: cercetați-vă sufletul pentru a descoperi în ce credeți cu adevărat. Nu pierdeți timpul cu întrebări retorice și pseudo-dileme: gândiți-vă la ce doriți să vă aștepte la capătul acestei existențe.

(Raluca Ionescu, 2008)

duminică, 17 aprilie 2011

O ofertă de lucru pe internet

Dacă ești mămică WAHM, petreci mult timp pe internet sau pur și simplu dorești să câștigi niște bani de la tine de acasă, oferta "câștigă bani pe internet" sună destul de atrăgător.
Ca dovadă, popularitatea expresiei pe google: "Aproximativ 10.600.000 (de) rezultate (0,14 secunde)".
Doar că afară-i vopsit gardul și înăuntru...nimic productiv.
Am tot auzit de înșelătorii care constau în pierdere de bani (sau poate doar de timp), însă doar de curând am picat și eu în capcana curiozității.
Permiteți-mi să detaliez.
Căutam anunțuri imobiliare pe site-ul unui faimos ziar local. Amuzamentul meu și una din plăcerile inutile este rubrica de Diverse. Pe acolo m-am împiedicat de un anunț cu lucru pe internet: vag, lipsit de detalii și totusi provocator pentru mine.
Am trimis un email pentru mai multe detalii. În următoarele 24 de ore am primit următorul răspuns:
"Buna ziua
Va transmit atasat detalii cu privire la oferta de lucru.
Va rog sa cititi cu atentie si rabdare instructiunile.
Poate la inceput o sa va para ceva mai putin obisnuit (mie sincer asa mi s-a parut) dar mi-am zis ca nu am nimic de pierdut oricum, dacat ceva timp. O sa vedeti ca nu se cere nici un fel de investitie preliminara sau ulterioara (asa cum se intampla in multe alte cazuri) si credeti-ma chiar functioneaza, iar "pornirea" este mult mai simpla decat pare citind instructiunile. Asa cum scria si in anuntul pe care l-am postat, in functie de cat timp si rabdare aveti sa stati la calculator, hotarand dvs. cand sa petreceti acest timp, in functie de asta deci,vor veni si castigurile. Nu va veti imbogati neaparat, dar va veti rotunji veniturile lucrand comod si sigur, atunci cand hotarati dvs., fiindu-va porpriul sef.

 Sper ca vom colabora bine, va doresc mult succes si va stau la dispozitie cu orice informatii sau lamuriri aveti nevoie.

Numai bine,
***"

Exprimare decentă, inteligibilă, cantitate infimă de greșeli... am mers mai departe.În documentul atașat, instructiunile detaliate, vreo 5 pagini de Google docs.
Pe scurt, o invitație entuziastă (pentru oricare dintre noi) de înscriere pe link-ul 
http://www.AWSurveys.com/HomeMain.cfm?RefID=claudia2011,
urmând să primim invitații la completarea de sondaje sau reviews (recenzii) plătite.
Legal? Părea că da.
Simplu? Cum să nu? Copy-Paste, repejor și ai câștigat banii fraierilor!
Numai că fraierii nu sunt întotdeauna cei care par...
Momeala: 75-100 USD/săptămână, "lucrând" doar 3-4 ore pe zi. Câștigurile par să fie nelimitate, în functie de timpul investit în această activitate. 
Conditia pentru a-ți primi banii în contul personal: să acumulezi minim 75 USD virtuali.
Am fost pe punctul de a mă înscrie. Ce aveam de pierdut? 
Doar că obișnuiesc să verific informațiile din mai multe surse și, curioasă fiind despre firma AW Surveys, am aflat dintr-o simplă căutare pe net că
da, într-adevăr, există, 
da, fac sondaje, 
da, îți oferă 4-6 USD pentru completarea lor
Nu, nu prea vezi banii de la ei.
....
Cei care au experimentat deja sistemul erau nemulțumiți, așteptând banii promiși. După primele câteva sondaje completate, nu mai primeau alte invitații de participare și nu mai ajungeau la cei 75 USD minim necesari decât INVITÂND ALTE PERSOANE SĂ SE ALATURE SISTEMULUI.  Lucru în rețea...1.25 USD pentru fiecare persoană înscrisă prin intermediul tău...
Și aici s-a dezumflat balonul și speranța mea de a câștiga venituri suplimentare, făcând practic nimic (poate 75 USD vi se par puțini, dar mi se părea ok să-i câștig mai rapid decât în cadrul unui proiect obișnuit, în care trebuie să-mi folosesc creierul personal și resursele creative scriind un material așa cum are nevoie clientul respectiv...).
Nu am fost niciodată genul potrivit pentru MLM-uri, toate îmi "miros" dubios, nu mă conving cu nimic și nici eu n-aș fi în stare să-i conving pe alții de ceva în care nu cred! Eu cred în ceea ce știu că e real: în mine și în forțele mele. Numai gândul de a spamui cu emailuri zeci de adrese, încercând să-mi creez o rețea de "colaboratori" și încasând un comision patetic de 1.25 USD pentru fiecare credul înscris mi s-a părut inacceptabil. Mai bine stau pe site-uri de handmade sau de știri mondene :)-adică o mica pauză de relaxare între două ture de lucru :).
Concluzia este că ceea ce semeni, aceea culegi. Dacă te aștepți să câștigi bani făcând nimic (sau nu prea mare lucru), exact asta te și așteaptă la final. 
Dar dacă mă înșel și știți voi o modalitate onestă și eficientă de a face bani pe internet, lucrând confortabil doar 3-4 ore pe zi pentru minim 75 USD săptămânal, sunteți invitații mei să-mi schimbați părerea!


Cu prietenie,
Raluca
Freelancer la feminin

marți, 29 martie 2011

Ai stofa de freelancer?

Mă întreabă diverse cunoștințe sau primesc emailuri de la necunoscuti referitor la munca de freelancer. Constat că sunt unele laturi puțin cunoscute în această privință.
Mă opresc astăzi asupra primei întrebari pe care ar trebui să o ridice o persoană care vrea să renunțe la un loc de muncă stabil pentru a deveni liber profesionist sau freelancer.
Ai stofă de freelancer? a fost una din primele mele întrebări la care a trebuit să dau socoteală.
Răspunsul poate nu vine chiar imediat, dar sper să vă ajute să-l găsiți discutarea următoarelor aspecte.
1. Limitele impuse de alții
Dacă nu vă plac programele de lucru fixe și nici superiorii care vă dau bătăi de cap, e un început. Eu am lucrat și în sistemul clasic, am avut și joburi part-time și orar flexibil și cu toate astea nu am reușit să obțin satisfacție profesională. De multe ori îmi petreceam timpul cu ochii pe ceas și nu eram productivă. De asemenea, mă deranja să fiu presată de oameni cărora le păsa doar de ce pot face pentru ei, dar nu și de confortul meu psihic. Primul pas a fost să realizez care e pentru mine cel mai bun mod de a da randament profesional. Și acela s-a dovedit a fi un program întocmit în propriile mele condiții de timp și spațiu.
2. Așadar, e importantă stabilirea propriilor condiții de lucru.
Dacă doriți să lucrați de acasă doar pentru a reduce cheltuielile și timpul de transport, luați în considerare toate resursele pe care le consumați lucrând independent. Depinde foarte mult de activitatea aleasă, dacă e una bazată pe producție de bunuri, prestare de servicii care implică sau nu producție de bunuri, generarea unor idei etc. Pentru mine cea mai bună combinație a fost colaborarea cu o firmă de freelanceri care îmi acoperea o parte din costurile ce le implică munca mea (abonamentul la internet, diverse deplasări prin oraș etc).
De asemenea, crearea unui spațiu de lucru precum un birou în afara casei sau un spațiu comercial sau de prezentare implică alte costuri ce trebuie luate în calcul. Sunteți pregătit/ă să le suportați?
3. Managementul timpului propriu
Cine își închipuie că a fi propriul șef sau că a lucra pentru tine însuți echivalează cu o pierdere plăcută a timpului, are o părere greșită despre ce înseamnă să fii freelancer. Fără o disciplină a timpului și un respect față de propriul program de lucru este foarte ușor să te abați în direcția greșită. Atenție la presiunea socială:
-din partea cunoscuților care au impresia că tăiați frunză la câini pentru că nu mergeți la un serviciu departe de casă (ei sunt posibile surse de distragere de la lucru) și atenție la clienții pretențioși care vor proiectele "să fie gata de ieri", închipuindu-și că toată viața voastră se rezuma la a lucra pentru ei (aceștia au stofă de șef :) ).
Dacă reușești să îți impui un program rezonabil, dar eficient, de unul/a singur/ă, atunci nu ai nevoie să lucrezi în cadrul unor condiții temporale impuse de alții. Te poți gândi la o carieră independentă.
4. Socializarea cu ceilalți 
Ca freelancer, poți avea sau nu colegi/echipă/colaboratori. Limitele sunt flexibile și depind de natura muncii tale. Important e să eficientizeze procesul de muncă/producție/creație, nu să-l împiedice. Dacă ești o persoană care adoră sa socializeze (înțelegând prin asta să stea la discuții interminabile cu colegii, în timp ce orele de lucru se scurg), poate că e mai bine să rămâi la locul actual de muncă, pentru că timpul înseamnă bani, în cazul de față timpul și banii tăi.

Acestea sunt doar câteva repere pentru a te ajuta să descoperi din ce material ești făcut/ă, în termeni profesionali. Să fii angajatul cuiva se aseamănă cu pret-a-porter-ul: îți dă siguranța confortabilă a hainelor gata făcute, purtate în serie, fără extravaganțe sau surprize. Să fii angajatul tău presupune riscuri asemănătoare cu a purta haine haute-couture: ai nevoie de mai mult curaj pentru a ți le asuma ca identitate și stil de viață.
Avantaje și dezavantaje există în ambele ipostaze, deci e esențial să pornești de la premisele corecte pentru a ajunge la concluzia corectă pentru tine.

Vă urez succes și vă aștept întrebările și comentariile.

Cu prietenie,

Raluca
Freelancer, la feminin

sâmbătă, 26 martie 2011

Traieste ceea ce iubesti

Am mai extras niște imagini din vision board-ul de care vă vorbeam, pentru a ilustra un obiectiv de viață pe care mulți îl ignorăm fără să ne asumăm consecințele.
Live what you love! Cu grație, cu eleganță, cu drag și cu entuziasm.
"Fă ceea ce îți place și nu vei fi nevoit să lucrezi nici o singură zi", ca să citez un vechi proverb chinezesc.
De ce nu ai alege să faci ceea ce îți place să faci (opus lui "nu-mi place nimic, deci nu fac nimic", opus și lui "fac ce pot, că n-am de ales"), fie că rămâne doar un hobby ce îți stimulează bunadispoziție, fie că devine o meserie sau un stil de viață?

Aștept s-aud motive pro și contra (mai ales contra, să vedem ce scuze își mai găsește fiecare).

:)

vineri, 25 martie 2011

L’amor che muove il sole

Dante spunea ca iubirea pune in miscare soarele si stelele. Unii pretind ca suntem praf de stele si uneori chiar se intampla sa o dovedim.
Dar de mult mai multe ori confirmam ca suntem slabi si fragili.
De la prima suflare suntem vulnerabili si dependenti de grija altora. Incepand cu nasterea, bifata la categoria “eveniment traumatizant”, iesim dintr-un mediu linistit si plonjam intr-o lume a raporturilor de forta si de dominatie. Haotica, isterica, nebuna de-a dreptul este lumea in care ne cautam locul, plina de stimuli si de provocari neincetate. La toate acestea trebuie sa facem fata daca vrem sa supravietuim, cel putin din punct de vedere fizic.
Si chiar daca nu ne-ar limita asa dramatic persoana noastra materiala, oricum ne nastem cu un defect de la bun inceput: fragilitatea sufletului. Toata viata e o continua provocare, de a ne echilibra intre binele si raul care ne inconjoara, de a face pace intre experientele obiective si rezonantele lor subiective. De a atinge starea de bine.
Orice ne poate traumatiza, orice poate inclina balanta mai sus sau mai jos in viata noastra, pana si un fir de praf sau o suflare, daca le lasam.
Si atunci, cum sa fim fericiti? Cand e atat de greu sa fii puternic si atat de simplu sa fii slab, cand tentatia sa abandonezi este atat de mare! Cand semenii tai nu se straduiesc deloc sa iti faca lucrurile mai usoare. Cand inima poate fi franta cu usurinta, ca tulpina unei flori. Si cand incerci constant sa te agati de solutii efemere. Credinte gresite. Ganduri toxice. Iluzii auto-intretinute. Substante care iti anesteziaza creierul si il fac sa vegeteze intr-o suprema forma a dezertarii de la realitate.
Si totusi, desi fugim cu disperare de suferinta, ne aruncam cu capul inainte in framantarile dragostei. Ne chinuim cu sentimente neimpartasite sau luptam pentru dragostea cuiva, sa nu se stinga, sa nu ne fie furata, sa nu fie amenintata. Cum poate dragostea sa ne impinga pe traiectorii nebanuite?
Cum pot aceleasi fiinte care tremura din toate incheieturile sa devina luptatorii care calca peste orice obstacole? Nu ma refer la personaje fictive de sub stindardul dragostei – precum Don Quijote, ci la oricare dintre noi.
Daca o fiinta draga, cu adevarat draga, este chinuita, molestata sau doar amenintata, cum se trezeste in noi forta, adevarata forta de a merge sa o protejam? Sa o salvam sau sa o razbunam, orice actiune care implica acel curaj pe care nu l-am avut sau nu l-am avea pentru a ne proteja sau razbuna pe noi insine in fata unor pericole asemanatoare?
Dragostea ne da forta.
De ce ea? Ce inseamna? De unde vine aceasta putere tainica? Ce ma face sa imi smulg fata siroind de sange din noroi, sa ma intorc impotriva dusmanului de moarte si sa-l arunc cat-colo, cand imi ameninta persoana iubita?
Cum de nu-mi mai e frica de moarte, de durere, de chinuri, de umilinta? De unde atata altruism, atata daruire de sine, atata uitare de sine in fata pericolului? Cum devin din amenintat, amenintator?
Iubesc, intr-adevar, dar cu instinctul meu de supravietuire cum ramane? Ce e dragostea de ma face sa il contrazic orbeste? Din dragoste, uitam adesea de noi insine, de nevoile sau durerile noastre. Am face totul pentru celalalt, cu multe riscuri, chiar si cu riscul de a nu ne iubi la randul sau. Poate nu ne va iubi si maine la fel ca azi. Poate sa ne garanteze cineva dragostea?
 
Intrebari misterioase.
Eu nu le-am gasit raspuns. Dar vad ca toate drumurile duc la dragoste si in fata acesteia ma inclin.

*****
articol regasit in arhiva Mayra.ro

joi, 24 martie 2011

Vizualizeaza-ti obiectivele

Printre lucrurile utile culese din anii de școală se numără și stabilirea unor obiective SMART, activitate care se completează de minune cu tehnica vizualizării lucrurilor dorite de tine.
Mie personal mi se potrivește: dacă pot să-mi imaginez ceva, să-l pun efectiv în imagini, atunci îl pot și face! (păcat că mă vizualizez așa de rar fiind gospodină...)
Și cum primăvara mi se pare adevăratul început al anului, nu luna ianuarie cea posomorâtă și botoasă, acum mi-am găsit momentul să-mi construiesc vision board-ul. Adică un loc/o ramă/un perete etc unde îți aduni poze/cuvinte cu lucrurile pe care dorești să le realizezi. Am unul real pe perete, e primul lucru pe care îmi cade privirea când mă trezesc. Încă unul e un folder pe care mi-l alcătuiesc pe calculator din toate imaginile frumoase pe care le întâlnesc atunci când lucrez, Deși nu îl privesc zilnic, cel virtual acumulează și el o energie specifică lucrurilor frumoase în care cred, așa că îl deschid mai ales atunci când rămân în pană de motivație.
Am făcut o scurtă sinteză în colajul de mai sus, ca să vă faceți o idee de început un vision board. Bineînțeles, obiectivele sunt profund personale și fiecare e liber să și le stabilească în propriul ritm și stil, folosind imaginile care îi sugerează cel mai bine lucrurile respective.
Mie personal îmi face plăcere să mă gândesc la:
-odihnă (asta înseamnă un bun management al timpului și respectarea programului de lucru auto-impus, 12:00-18:00 zilnic, nici mai mult, nici mai puțin)
-shopping, ce-ar fi viața fără shopping? (un lucru mai simplu și mai firesc, știu, dar să-mi explice și mie cineva cum poți să-l mai eviți în ziua de azi...). Shopping înseamnă bani, iar mie îmi plac banii care stau cuminți pe card. Și dacă ai card, e păcat să nu ai online banking și să nu fii o divă digitală, ca mine :).
-lucru. Îmi place să lucrez, pentru că lucrez ce îmi place. Fie că e vorba de articole, web content, design grafic sau vreo comandă handmade. Deci mi-am propus să lucrez în continuare, după ce îmi voi negocia orele de program și cu bb2 (acesta fiind băiețelul pe care îl așteptăm în vară).
-relaxare. Aici am mai mult de tras pentru a-mi atinge obiectivul. Pentru că am tendințe workaholice, pentru că trebuie să îmi perfecționez stilul de management al timpului, pentru că nu spun destul de des NU, pentru că sunt om și a pierde timpul este omenesc :) Din toate aceste motive și vreo trei în plus, I must relax. Nu doar fizic. De la mansardă pornește totul...:)

În speranța că v-am dat un pont bun despre vizualizarea dorințelor, vă urez obiective minunate!

Cu prietenie,
Raluca

joi, 17 martie 2011

Feminitatea e de actualitate


Pentru mine toată luna martie este dedicată femeilor și feminității. Așa cum mi-a confirmat-o și invitația de a susține atelierul de handmade si parenting, femeia modernă își permite să dezvăluie simultan mai multe dimensiuni (nu 90-60-90, astea-s irelevante).
Ce înseamnă să fii femeie în ziua de azi? Să fii frumoasă, îngrijită, modernă, mondenă, independentă, ambițioasă, curajoasă, cuminte, decentă, gospodină, cuceritoare sau toate la un loc? Tendința generală este să încercăm să fim cât mai mult dintr-odată, poate mai mult decât ar fi realist. 
Pentru mine feminitatea înseamnă să îmi asum diverse roluri (mamă, soție, parteneră de aventuri intelectuale etc) și ipostaze (pasionată de handmade, de comunicare, de socializare, serioasă cu lucrurile importante și în același timp suficient de interesată de haine/bârfe/seriale pentru a rămâne și puțin frivolă). Mai înseamnă posibilitatea de a fi oricine doresc să fiu, dar niciodată neîncercând să devin ceva ce ce ar fi străin naturii mele (de exemplu, femeia-bărbat :P ).
Feminitatea mi se pare o provocare în sine. Pentru că se așteaptă de la noi să facem slalom printre paradoxuri și să armonizăm atâtea contradicții. Să fim educate în universități dar și în arta gospodăritului, să facem carieră la serviciu, dar și acasă, să fim cuviincioase și fidele în timp ce aprindem pasiuni intense și tot așa…
Punând toate acestea pe un "to-do list", feminitatea pare un ideal dificil- dacă nu chiar imposibil, de atins. Dar dacă noi nu sfidăm imposibilul, atunci cine? :)

Vă invit să citiți și articolul despre mămici care lucrează de acasă (WAHM) pe Breslog, blog dedicat pasionaților de handmade.

sâmbătă, 26 februarie 2011

E o poveste cam caraghioasă

Am văzut azi "It's kind of a funny story", un film cu nebuni așa cum îmi place mie, adică cu mesaj, cu umor și cu voie-bună, dacă se poate :). Personajul principal, un puști inteligent, dar deprimat de greutatea alegerilor cotidiene- se internează aproape accidental într-o secție de psihiatrie pentru o experiență de scurtă durată. Dar realizează din experiența trăită ce mult îi influențează ceilalti deciziile și ce puțin contează părerea celorlalți, pusă în balanță cu propriile trăiri și concluzii.
Am realizat încă o dată ce ușor este să uiți de lucrurile bune din viața ta și să trăiești o nemulțumire constantă că nu ai încă nu-știu-ce-și-nu-știu-cum. Cu vrabia în mână, dar cu ochii pe cioara de pe gard, cum s-ar spune...
Cât de tare o putem lua razna pentru că ne înăbușim trăirile...În loc să urlăm când chiar ne vine să urlăm, vorbim politicos. În loc să râdem în hohote, arborăm decent un zâmbet. În loc să lăsăm inima să bată în propriul ritm, o forțăm să joace cum îi cântă alții. În cele din urmă, personalitatea noastră e forțată să se întindă pe patul lui Procust și să stea acolo chinuită de convenții până societatea o consideră suficient de cuminte.
Că nebunia e o stare omniprezentă, de cele mai multe ori abil mascată și ca uneori poate fi utilă dezvoltării psihice, depinde cum te poziționezi față de ea: o accepți sau nu.
Că prin artă avem acces la inconștient și la părtile ignorate și neexprimate din noi înșine.
Că poți face lucruri mari doar arătând că-ți pasă de ceilalți. Interesul sincer față de persoana altuia poate fi un pansament pentru suflet (e).
Și nu în ultimul rând că a trăi în funcție de așteptările celorlalți în loc de a-ți trăi propria versiune a poveștii și de a fi ceea ce ești, face din viață o poveste cam caraghioasă.

Vă las în compania personajelor din secția de psihiatrie 3 North și a lui  David Bowie+Queen, că ei spun mai bine cum e "Under Pressure":