miercuri, 27 ianuarie 2016

Peste invidie, tot mai sus


Cand te-ai uitat cu jind ultima oara in curtea vecinului? Mai tii minte cand l-ai intors pe toate partile, cautandu-i defecte, doar din cauza ca verdele sau era mai verde decat al tau?

Poate ca avem multe lucruri frumoase in viata noastra, fie ca vorba de belsug, de prosperitate, de echilibru. Poate ca ai deja tot ce isi poate dori cineva. Si cu toate astea, din cutia deschisa a Pandorei iese la lumina invidia. Daca este iarba mai verde in curtea vecinului?  

Oricat ne-am ascunde sau am incerca sa negam, indivia este o parte din zestrea noastra afectiva. Invidiem pentru ca este o parte din natura omeneasca, in ciuda legilor scrise sau nescrise ale societatii, religiei, moralei. 

Invidia nu este maligna, daca nu depaseste granita aspiratiei furise catre mai binele personal, prin comportamente daunatoare celui care e in ochii nostri norocosul posesor al obiectului dorintei.

Daca nu ne putem abtine invidia cand vedem la altii ceva ce ne dorim sa avem, sa simtim sau sa fim- putem incerca macar sa controlam limitele invidiei si sa o transformam intr-o energie motivationala care sa ne aduca beneficii. 

Daca altii par sa obtina lucrurile dorite cu o usurinta de invidiat, solutia nu este sa le dorim raul, ci sa ne dorim noua binele. Oricat de biblic si moralist ar suna, se recomanda sa nu cadem in exces, iar efectele negative ale invidiei asupra psihicului fac parte din aceasta categorie. 

Ar mai fi de ajutor si sa fim realisti inainte de a ne lasa supusi de invidie. Ne comparam prea des cu cei din cercurile selecte si exclusiviste la al caror nivel putini pot ajunge. Mass media ne vinde constant gogosi calde si aromate despre existentele minunate ale celebritatilor. Pe langa stapanii vilelor, automobilelor, iahturilor, bijuteriilor de lux, devenim dintr-o data saraci, banali, stersi, Nefericirea vine, ca de obicei, dintr-o iluzie. 

Iluzia este ca cenusaresele primesc peste noapte sprijinul miraculos al zanei, mezinii familiei devin eroii salvatori si totul ramane senin si imbelsugat pe vecie. Multe reviste si programe de televiziune joaca astazi rolul vechilor basme, subliniind partea frumoasa si stralucitoare, facand modele din cei frumosi si bine cosmetizati sau cel putin, din cei instariti si cu faima. 

Oricare ar fi motivul pentru care simtim invidie, sa nu uitam ca ceva ce noua ne-ar aduce fericire, pentru altii nu poate inlocui ceva ce isi doresc cu adevarat. In loc sa ne comparam cu cei  mai bogati decat noi, mai bine ne-am compara cu cei mai multumiti, mai echilibrati, mai impacati decat noi cu existentele lor. E uimitor cate definitii diferite are fericirea, dar- ca nota generala- propun sa ne raportam la cei care au o fericire autentica, nu la cei care doar o afiseaza. 

Ce putem face pentru noi insine este o lista cu lucrurile pentru care suntem recunoscatori. Cu adevarat recunoscatori. Poate fi sanatatea de fier cu care am fost inzestrati, sau cel putin integritatea corporala. Poate fi orice abilitate intelectuala sau artistica ce ti-a fost daruita. Fii recunoscator pentru familia care te iubeste, prietenii care te inconjoara, dar mai ales, pentru ce poti face tu din ceea ce ti s-a daruit deja. 

Pretuieste-le in timp ce inca ai toate acestea, nu astepta ca ele sa iti fie luate. Pretuieste-ti epoca si locul in lume, pacea, libertatea, oportunitatile de a invata, de a te exprima, de a evolua in oricine ti-ai dori sa fii.

De aici, cerul este limita ta. Nu iti sta nimeni in cale pentru a creste si pentru a-ti deschide aripile. De undeva de sus, nici o pajiste nu ti se va parea destul de verde pentru a o invidia.





(Raluca Ionescu, 2009)  


marți, 12 ianuarie 2016

Pseudo- rezolutii

Inceputul de an se leaga de un obicei interesant: formularea unor obiective legate de noi inceputuri, de schimbarea stilului de viata si de autodezvoltare. 
Se ia o lista mare de dorinte si incep sa se bifeze cele mai arzatoare, dupa cum urmeaza:

“Din ianuarie incep sa:
a) Merg la sala
b) Iau lectii de dans
c) Petrec mai mult timp cu iubitul meu” etc.

Toate vechi si noua toate. Alte nu-stiu-cate rezolutii care incep cu “De maine, de la anu…” insa nu se concretizeaza. Si cum s-ar putea concretiza daca motivatia de a le face lipseste inca? Simplul fapt ca se schimba datele in calendar nu ne asigura motivatie suficienta pentru obiectivele ramase pana acum fara implinire.

Of, bine ar fi sa ne trezim direct in ziua in care dorinta noastra a fost deja montata in scenariul vietii zilnice si functioneaza asa cum ne-am imaginat. Daca viata noastra ar fi un film, ar fi posibil. Insa atata timp cat ne limitam sa ne imaginam ceea ce ne dorim, rezolutiile raman in continuare nerealizate.

Din pacate, lista de dorinte nu inlocuieste fapta in sine, iar cel mai bun mod de a indeplini un vis incepe prin a te trezi si a te pune pe treaba.  Completarea propriu-zisa a listei e doar un mijloc de a ne linisti constiinta. Un soi de gandire magica ne face cumva sa credem ca asa suntem deja la jumatatea drumului. Iar aici cred ca se impune o mica pauza in gandire, inainte de a ne avanta sa acoperim paginile cu rezolutii fara acoperire.

In primul rand, cine zice ca la venirea fiecarui an nou este musai sa rescrii diverse capitole ale vietii tale? Arunca o privire obiectiva la ce ai realizat pana acum, fara sa tragi cu ochiul prin reviste sau prin curtea vecinului. Ce trebuie cu adevarat schimbat in viata ta? Ce functioneaza bine trebuie lasat la locul lui, nu totul poate fi “si mai si” in noul an. Unele lucruri sunt deja pe cale sa se implineasca, deci fii obiectiv/a cand evaluezi ce ai deja. In plus, nu toate obiectivele au termene realiste- unora le trebuie mai mult timp pentru a se indeplini, asa ca ai rabdare cu lucrurile care merg in directia dorita, desi mai lent decat ti-ar fi placut.

Un alt punct important in favoarea ta este sa stii ce iti doresti cu adevarat. Pare simplu, dar multora le ia ceva timp pana sa isi asculte vocea interioara si sa isi recunoasca propriile dorinte. O noua dieta, o noua silueta, un nou iubit, nopti fierbinti “ca la carte”, salariu mai mare, avansare in post, cursuri de tai chi, 15 rochii si posete noi-  tu ce iti doresti de fapt? Care sunt dorintele tale si care sunt cele ale grupului tau de prieteni, de colegi sau ale generatiei tale? Poti sa faci diferenta? De exemplu, daca altii considera ca revelionul perfect se petrece la schi in Alpi, iar tu iti doresti sa fii acasa, doar cu persoana iubita, care dintre voci va conta mai mult pentru tine?

O privire critica se impune atunci cand situatia este impinsa la extreme. Din stresul provocat de liste anterioare- nebifate la timp, poate rezulta o atitudine de respingere: “anul asta nici o rezolutie!”, o cale de negare a ordinii care incearca sa ti se impuna artificial, de la altii sau prin diverse canale media. Nu-ti face griji: valoarea ta personala nu va scadea din cauza ca nu ai urmat directivele ultimei reviste la moda. Daca ai reusit totusi sa urmezi sfaturile livrate, ai mare grija: in goana de a bifa tot ce pe lista anului, putem fi rigide la oportunitati noi si sa ne treaca ocaziile pe sub nas.  Ce capcane pot fi mai greu de evitat decat acelea pe care ni le presaram noi insine?

In concluzie, intre a nu iti propune nimic pentru anul care tocmai a inceput si nebunia de a inghesui tot felul de rezolutii pe lista, trebuie sa existe o cale de mijloc. Gasirea acesteia ramane o datorie fata de tine insati, iar vorba  lunga ramane saracia omului. 

Dupa ce scapi de prejudecati, false nevoi de imbunatatire si trenduri, mergi si bifeaza adevaratele rezolutii care-ti mai raman pe lista. 


(Raluca Ionescu, 2008, Mayra.ro)

luni, 14 septembrie 2015

Beck Corlan și școala de unde înveți iubirea

Beck Corlan Band
Sursă foto: Denisa Kui

Sufletul este, in general, un subiect greu abordabil intr-o maniera jurnalistica, obiectiva, documentata si tinde sa lipseasca din paginile publicatiilor considerate serioase. Slava Domnului, aici e doar blogul meu, cu opiniile mele si subiectele mele preferate. Prefer subiecte faine si semnificative, iar la mine "fain" si "semnificativ" sunt doua adjective care rar se intalnesc intr-o sarcina de lucru.  Deci-spoiler alert (expresie intraductibila)- urmeaza un subiect sensibil. 
Unul dintre avantajele meseriei de jurnalist este ca ai ocazia sa intalnesti oameni interesanti. Un avantaj al freelancingului este ca poti sa iti alegi subiectele si subiectii (despre dezavantaje, promit sa scriu alta data, intr-o zi usor mai bosumflata). 
Asa am intalnit-o eu pe Beck Corlan- adica Rebecca, tanara compozitoare, cantareata si profa de chitara, dar- mai mult decat atat- un om viu, o persoana plina de viata si de energie. Si cand spun asta, nu ma gandesc la un simplu dinamism de natura fizica. Ma refer mai degraba la felul in care vorbeste, priveste, zambeste (atunci cand stai cu ea la un ceai in Carturesti) sau cel in care canta (atunci cand o asculti in concert) si mai ales la felul in care -se vede ca- iubeste. 
Beck iubeste muzica, viata, oamenii. Vorbeste si canta despre Dumnezeu. (Ups, iar subiectul ala sensibil!)
Daca arta inseamna sa misti ceva in interiorul celor care o recepteaza, atunci Beck este o artista. Daca ne mai indreapta si spre ceva bun, nu doar ne zguduie inutil, atunci Beck este unul dintre acei artisti prin care afli de Dumnezeu si ti se pare mai accesibil. 
Poate ca s-a declansat deja circuitul: "iiiih, lectii si predici despre cum sa fii mai bun, mai crestin, de parca voi/tu/ea sunteti mai breji/mai breze...Ce jurnalism e asta??? De pocaiti? " (relax, people, e doar un blog si da, eu sunt crestina).
Beck mi-a placut tocmai pentru ca nu e genul de persoana ce scoate lectii din tolba, dar e dornica sa impartaseasca din bucuria si din iubirea pe care le poarta dupa ea, alaturi de o editie din Biblie (totodata sursa de inspiratie in compozitii).
Pe scurt, ideea pe care Beck o urmeaza si am notat-o ca indemn este asta:"Spuneţi tuturor că viaţa constă în a iubi (Richard Wurmbrand)."

Restul de detalii- jurnalistice, tehnice, descriptive, le gasiti in interviul din revista Altfel: http://citestealtfel.ro/traieste-altfel/oameni-altfel/beck-to-school-interviu-beck-corlan

Semnat: Ralu Faur
Freelancer- la feminin, sensibil si tot tacamul

p.s. inaugurez cu aceasta ocazie rubrica Oameni vii :), promit sa explic altadata criteriile care trebuie intrunite pentru aceasta definitie. Si sper sa am cu cine s-o ilustrez si de acum incolo. Cat despre Beck, o puteti gasi in poza de mai sus, alaturi de trupa ei, dupa cel mai larg zambet. 

duminică, 13 septembrie 2015

Cum cresti un festival in 10 ani- Festivalul Plai, Timisoara 2015

Plai Grafitti
In anul 2005, doi visatori, Tzuca si Tako plus o mana de prieteni si-au propus sa faca diverse lucruri: sa aduca in Timisoara formatii pe gustul lor- cam straine si exotice pentru gustul localnicilor, intre noi fie vorba :), sa revitalizeze un spatiu abandonat indiferentei- Muzeul Satului Banatean si sa creeze un spatiu in care multiculturalitatea sa fie la ea acasa. Asa s-a nascut Festivalul Plai, intr-un moment in care un concert Paco de Lucia, Al di Meola sau Macy Gray era o raritate pentru Romania, nu doar pentru Timisoara.
Li s-a parut unora ca-s nebuni, ca n-au cum si ca n-ar trebui s-o faca. Dar au facut-o. O data si inca o data si iata-i ajunsi la Plai 10, editia invitatilor surpriza. Cunoscuti drept organizatorii unui festival independent, care se bazeaza pe munca voluntarilor. Accentul pe voluntariat, multiculturalitate si muzica lumii. 
Zeci de organizatii si institutii participa anual la crearea acestui eveniment. Ambasade, centre culturale, ONG-uri, persoane care au ceva de spus. Ma laud ca am participat si eu, pe vremea cand eram "psihologul Raluca Ionescu" :).  Oamenii se aduna cu mic cu mare in ograda Muzeului si descopera ce li s-a mai pregatit in domeniul cultural, educational, social. Interactioneaza. Fac poze. Rad, canta, alearga dupa copii, pana se lasa seara si mai tarziu.

Festivalul Plai în cifre: 10 ediții, 9 culturi diferite, peste 80 de voluntari dintre care 10 internaționali, 3 zile de desfasurare, 15 spectacole, 2 scene, peste 45 de parteneri culturali, peste 200 de activități culturale, 3 instalații outdoor, 1 camping, primul proiect muzical produs de PLAI: Subcarpati + Orchestra. 
Organizatori: Andreea și Norbert Tako- Călători în jurul lumii, au experimentat ei înșiși în numeroase dăți multiculturalitatea, neîncetând să descopere lucruri noi. Totodată consideră că este cool și actual să îți placă ce e al nostru, nu doar ce ține de modă și de străin. Mai sunt cunoscuți și pentru organizarea altor evenimente muzicale precum festivalul Jazz ™ si concerte ale unor artiști precum Pink Martini, Manu Chao.

 "Cea mai mare provocare este organizarea festivalului în sine, pentru că nu putem lua nimic ca de la sine înțeles, nimic nu e sigur până la proba contrarie. Așa că învățăm constant lecția lui Nu."(Andreea Iager Tako- organizatoare)

Mai multe detalii ne-a impartasit Andreea in interviul publicat in revista Altfel, adica aici.


joi, 27 august 2015

Diferit, dar nu prea

Pregatind un interviu cu un om celebru care a refuzat Hollywood-ul pentru a trai si crea in Romania, am regasit un articol vechi, despre a fi obisnuit vs. a fi altfel. Ce inseamna sa vrei sa fii diferit si cum reusesc altii sa puna conceptul in practica. Pana e gata interviul, las ecourile sa vorbeasca.

"„Stii, eu sunt mai diferit”…
Spunea o data scriitorul Mark Twain ca diferit in vremea lui insemna sa fii perfect normal. Imi suna potrivit chiar si pentru timpurile noastre.  In nebunia care ne-a cuprins, una indusa de te-miri-cine, de te-miri-unde, ne dorim sa fim Altfel. Mai cu mot (sau sa-i zic „motz”?) decat altii, mai diferit decat oricine, mai unic decat toti.
Tinerii- care ar trebui sa fie avanpostul nonconformismului creator, la care sursele creativitatii ar trebui sa fie mereu proaspete, sunt poate cei mai tristi imitatori. Oricata galagie ar face, cat de tipatoare le-ar fi hainele, limbajul si gesturile, multiplica la nesfarsit copiile unor vedete care copiaza alte vedete care declara ca sunt ele insele si nimic altceva.
Aceiasi tineri care chiulesc de la ore pentru o ora, doua de MTV, o tigara pe furis si o smotoceala prin parc, pierd ocazia de a afla teoria formelor fara fond sau de a intelege sensul versurilor lui Eminescu in „Epigonii”. Au multe expresii shukare in vocabular, dar le lipsesc gramatica si cuvintele de baza din DEX. Daca ceva nu este in dictionarul lor urban sau pe google, un drum pana la biblioteca ramane de neimaginat.
Arunci privirea mai departe. Pe strada, la serviciu, la bacanie sau la supermarket. Oamenii se inconjoara de produse, consuma, poarta, promoveaza produse si fac trafic de idei suflate de vocile corporatiste. „Fii tu insuti”, „Pentru ca meriti”, „Unica care conteaza” si alte cacofonii triste, atat de uzate si golite de continut.
Incercand sa fim diferiti, esuam intr-o normalitate cenusie. Stradaniile de a contrazice normalitatea ne conduc pe un tarm al naufragiatilor in banal, ne scaldam in conformism. Daca v-ati intrebat cum se ajunge acolo, sa stiti ca prin frica. Frica de a fi cu adevarat cine esti, de a te abate de la drumurile batute, de a te desprinde de opinia masei atunci cand gandesti altfel.

Raluca Ionescu, www.mayra.ro, 2008"

marți, 25 august 2015

Verde, albastru, Marion Krautner

Vara e in general despre lumina si culori, cel putin pentru mine. Mai e si despre forfota si agitatie si oameni entuziasmati de toate posibilitatile de distractie. Si eu umblu, ador sa forfotesc si sa ma scufund temporar intr-o mare de oameni, dar imi place si sa gasesc o oaza de liniste. Asa am gasit-o pe Marion Krautner, in mijlocul publicului la cafeneaua Reciproc, cu chitara in mana si cu chitaristul Mihai Pascu alaturi.
O suvita blonda i se aseaza lenesa pe ochi, un umar s-a sprijinit delicat pe chitara, vocea i se aude ca un firicel dintr-un izvor ce isi vede calm de cursul lui.
Noi forfotim. Ne mai cautam pozitia pe scaun, mai cerem o apa plata sau alta bautura, mai rotim ochii prin public dupa cunostinte. Marion canta. Nici nu stiu cum in jurul ei e liniste, desi in restul perimetrului se zumzaie in fundal.
Interesant cum trece timpul si eu inca mai vreau sa aud ceva. Si cum prind eu curaj sa-mi folosesc vocea si sa strig- din fundul curtii- "Green goes with blue"! Pentru ca asta e preferatul meu si mai vreau o data.
Si inca o data, ca asa-s eu, nu-mi place repetitia decat atunci cand imi place mult. Iar Murmur i se potriveste ca descriere lui Marion. Uneori simti nevoia si de liniste, nu doar de agitatie zgomotoasa.
Interviuri cu Marion sunt destul de putine, deci ma grabesc sa va prezint si eu unul. Aici si in numarul curent al revistei Altfel, daca mai prindeti vreun exemplar tiparit prin Timisoara.

foto: Dan Jakabhazy

marți, 18 august 2015

Timpul in care nu faci nimic. Dolce far niente

    Dacă, în general, suntem concentrați să facem ceva- orice, doar să nu stăm degeaba- conform culturii în care trăim, eu împărtășesc ideea că uneori e bine să nu faci nimic. Susțin ideea chiar dacă nu îmi reușeste de fiecare dată când încerc.
    "Dolce far niente" se poate asorta cu orice moment al zilei și al anului dacă simți că așa e potrivit, dar e favorizat de vară, de vreme bună, de obiceiurile societății de a programa ieșiri în oraș și din oraș etc. "Dolce far niente" nu e totuna cu "Je ne veux pas travailler", indiferent că ești fan Pink Martini sau nu.
   Este mai mult despre plăcerea de a sta fără a face ceva înregistrat ca productiv. Despre A FI înainte de A FACE. Nu toți avem exercițiul existenței autentice, îndrăznesc să spun că sunt puțini cei cărora chiar le iese bine. Despre motive, poate altă dată mai pe larg, căci sigur e interesant.
    Și dacă tot ajungi să fii cu adevărat, nu ai cum să nu simți o altă intensitate a prezentului, să nu fii prezent în momentul actual, să trăiești clipa pur și simplu. Începi să înțelegi că valoarea timpului e altceva decât ce reiese din parametrii de productivitate ai sistemului în care (poate) ești asimilat. 
    Timpul- redus la clipe și momente semnificative- capătă conotații personale. Compară o zi la birou cu un apus de soare savurat în liniște și în deplinătatea prezenței. O pagină din agendă (eventual bifată, cu sudoare) cu sunetul valurilor care se sparg de un țărm și apoi se retrag cu o mângâiere ca de mătase. O săptămână de întâlniri din obligație față de surprinderea unui zâmbet care luminează fața celui drag. Da, astea fac parte din "Dolce far niente"-le meu. Pe ale voastre le cunoașteți voi mai bine.
    Italienii și alte nații mediteraneene sunt cei de la care primim cadou acest concept și continui să le admir atitudinea relaxată, începând de la modul în care își petrec zilele (cu o siestă savuroasă și lentă) până la momentul în care ajung niște bătrânei vorbăreți și sociabili.
   Nici în alte țări, precum India, oamenilor nu le este străină obișnuința de a sta degeaba, alături de ceilalți, în relaxare și în tăcere. În cultura americană, "oamenii fie produc, fie consumă", afirmă psihologul social Robert V. Levine (autorul cărții "O geografie a timpului: despre tempo, cultură și ritmul vieții" ($19, amazon.com), creionând o perspectivă limitată asupra felului în care oamenii își petrec timpul și -implicit- existența.
    Pe scurt, a nu se confunda existența cu ceea ce facem, cu cât facem sau cum facem, dacă tot ce auzim din această frază este verbul "a face". Mai bine să punem diferit problema: Cum sunt eu când fac ceea ce fac? Uneori e mai bine să nu faci nimic, dacă nimic înseamnă să privești ceva frumos, să auzi ceva frumos, să simți ceva frumos. Să FII frumos. Asta ar trebui să ajungă.
    Dacă mai aveți voi alte idei, le ascult cu plăcere.
    Preferabil într-un hamac, lângă un fresh de fructe.


Timpuri relaxante vă doresc!
Raluca
-freelancer, la feminin